Trump susține că a avut o „corespondenţă foarte pozitivă” cu Kim Jong Un
Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a declarat reporterilor luni la Casa Albă că administraţia sa a avut o „corespondenţă foarte pozitivă” recent cu Coreea de Nord, cu care lucrează pentru a relua discuţiile destinate să oprească programul nuclear al Phenianului, informează Reuters.
„A fost puţină corespondenţă recent. O corespondenţă foarte pozitivă cu Coreea de Nord”, a declarat Trump reporterilor la Casa Albă. Trump nu a răspuns la întrebările dacă această corespondenţă a fost purtată între el şi liderul nord-coreean Kim Jong Un. „Când vor fi gata, vom fi şi noi gata”, a spus Trump.
Coreea de Nord a avertizat săptămâna trecută că dacă Statele Unite îşi încalcă un angajament de a nu desfăşura exerciţii militare cu Coreea de Sud, ar risca să afecteze discuţiile privind programul nuclear.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a respins acuzaţia că exerciţiile militare ar încălca orice acord între Trump
şi Kim. Şi un oficial de top sud-coreean a spus că exerciţiile militare SUA-Coreea de Sud vor avea loc luna viitoare, aşa cum a fost planificat.