Schimbare la conducerea Direcției Silvice Bihor
Conducerea executivă a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a decis, în urma analizei activității în calitate de director al Direcției Silvice Bihor, schimbarea domnului Adrian Jurcău din această funcție.
Conducerea interimară a Direcției Silvice Bihor va fi asigurată, prin delegare de competență, de către Szijjarto Zoltan, director economic în cadrul aceleiași direcții silvice.
Conform Statului Personalului Silvic, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a declanșat procedura de ocupare a postului de director al Direcției Silvice Bihor, prin organizarea unui concurs programat pentru data de 12.09.2019.