Universitatea de Vest din Timișoara se pregătește să găzduiască peste 100 de olimpici și pasionați de robotică
Universitatea de Vest din Timișoara va fi gazda celei de-a treia ediții a proiectului „Youth Elite @Timișoara”, respectiv ediția inaugurală a „Open Robotics Intelligent Grid”, eveniment organizat în colaborare cu echipa de robotică a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara, cu sprijinul rețelei de parteneri ai UVT din mediul economic local. Participanții, elevi și mentori implicați activ în comunitățile din care fac parte, vor contura un nou capitol al școlii de orientare în carieră, între 31 august – 7 septembrie.
„Cu ajutorul platformei ytm.ro, dezvoltată de UVT și oferită în mod deschis tuturor universităților publice din centrul universitar timișorean, elevii vor avea ocazia să descopere locul de muncă preferat și cariera la care visează, prin intermediul diferitelor activități desfășurate în colaborare cu antreprenori și companii din diferite domenii precum medicină, artă, retail, business, finanțe și agronomie. Elevii vor avea contact cu directorii companiilor partenere: Hamilton, FLEX, APTIV, BOSCH, NOKIA, Fundația Autonom, Sustainalytics, KPMG, ATOS, HELLA, Iulius Town, Medicis, Continental Automotive, Vox Technology Park și TOLUNA, participând la o serie de întâlniri cu aceștia, timp în care vor afla provocările pe care le pot întâlni, cât și reușitele din sfera lor de activitate. Pentru tineri atât de valoroși, cu înclinații vizibile către performanță, UVT oferă cele mai noi tehnologii și formate de pregătire inovative, pentru un salt substanțial al orientării lor în carieră”, declară rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Olimpicii vor lua contact cu Timișoara, participând la un Treasure Hunt – ”Discover Timișoara”, unde vor fi provocați să interacționeze cu timișorenii și să găsească elemente cheie ale orașului, care le vor fi prezentate sub forma de ghicitori. În plus, tinerii vor contribui la creșterea comunității prin realizarea unor proiecte de impact pentru oraș.
Youth Elite oferă oportunitatea de a afla care este drumul potrivit în carieră pentru cei aflați la începutul acesteia, prin stagiile de practică, interacțiunea cu profesioniștii și aplicarea cunoștințelor învățate în timpul anilor de liceu. Prin sprijinul acordat de către organizatori și parteneri, elevii au șanse mai mari să aleagă ceea ce li se potrivește și ceea ce îi pasionează.
Cu sprijinul HAMILTON și FLEX, 15 echipe de robotică formate din 3 elevi + mentor vor participa la o serie de ateliere profesionale fiind totodată antrenate în provocări tehnologice. Scopul „Open Robotics Intelligent Grid” este de a face cunoscute participanților tehnologii noi și emergente, precum și de a transforma Timișoara într-un hub de abordări inovative în promovarea și dezvoltarea tehnologiilor.
”Youth Elite @Timișoara” este un proiect organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în cooperare cu Minds Hub și JCI Timișoara.