Europarlamentarul Maria Grapini va fi, sâmbătă, printre timișoreni, la Festivalul Doinelor
Europarlamentarul Maria Grapini susține de ani de zile acțiuni culturale locale și naționale, din dorința de a încuraja păstrarea tradițiilor importante și de a-i sprijini pe cei care luptă pentru asta permanent. Maria Grapini este inițiatoarea legii prin care, din 2015, în a doua duminică din luna mai, se sărbătorește Ziua costumului tradițional din România.
Sâmbătă, 28 septembrie, la Timișoara, se va desfășura un nou eveniment cu întoarcere la tradiții, la care Maria Grapini este invitat și susținător special.
Comitetul Director al Asociației Culturale Constantin Brâncuși din Timișoara, împreună cu Muzeul Satului Bănățean și Asociația „Casa Doinelor” Orțișoara, Asociația Crescătorilor de Albine filiala Timiș, sub patronajul Consiliului Județean Timiș, organizează o nouă ediție a Festivalului Doinelor, împreună cu Festivalul Mierii. Evenimentul se va desfășura la Muzeul Satului Bănățean, de la ora 10, debutând cu spectacolul folcloric organizat pe scena în aer liber din incinta Muzeului. Programul festivalului va fi completat cu momente de recitare de poezie în grai bănățan, ardelean, snoave, glume culese din popor și alte momente plăcute, fiind, prin definiție, un eveniment cu rădăcini puternice în tradițiile românești. Vor fi și expoziții de țesături și port popular tradițional, artizanat, expoziție de carte, reviste și presă rurală.
Europarlamentarul Maria Grapini va participa la întreg programul Festivalului Doinelor, care va avea și o latură artistică importantă: soliști doinitori, ansambluri folclorice din Banat, Voivodina, Ardeal, orchestre renumite prin interpretarea doinelor în repertoriul lor și multe surprize.
“Mă bucur să fim, din nou, împreună, sâmbătă, la Timișoara! Îi admir foarte tare pe prietenii mei din Asociația Culturală Constantin Brâncuși Timișoara și pe cei din Asociația Casa Doinelor Orțișoara, pentru că sunt români adevărați, serioși, ambițioși, nu s-au gândit vreodată să renunțe la organizarea acestui festival, chiar dacă au fost multe momente grele, sunt oameni care iubesc tradițiile și autenticul! Îi invit pe toți timișorenii să se bucure de câteva ore frumoase!”, a declarat europarlamentarul Maria Grapini.