Rovana Plumb susține că și-a achitat datoria de 800.000 de lei
Rovana Plumb a anunţat într-un comunicat de presă că şi-a achitat împrumutul de 800.000 de lei, din cauza căruia Comisia JURI din Parlamentul European i-a blocat numirea în funcția de comisar european. Rovana Plumb susţine că i-a oferit creditorului două apartamente.
Comisia JURI din Parlamentul European se întrunește din nou luni dimineaţă, la 11.30, pentru lua decizia finală în privinţa candidaturii Rovanei Plumb pentru un post de comisar european. Rovana Plumb a fost respinsă joi de aceeaşi comisie, din cauza unui posibil conflict de interese legat de împrumuturi băneşti în valoare de aproximativ un milion de euro.