Carpatia Tour promovează turismul pe urmele dacilor

Circuitele turistice, istorice și culturale în România au devenit, în ultimii ani, din ce în ce mai căutate de către turiștii români. Potrivit lui Gelu Irimia, directorul general al agenției de turism Carpatia Tour, românii își doresc să descopere propria țară, dar vor programe inedite, care să îmbine cultura, istoria și natura.

Deși agenția de turism Carpatia Tour s-a axat în ultimii ani pe incoming, aducând în România turiști din mai multe țări, printre care Germania, Spania, Croația și Serbia, iar pe partea de corporate și evenimente are o tradiție mare (fiind implicată, printre altele, în organizarea Summitului Francofoniei – 2006, Summitului NATO – 2008, Summitului UE de la Sibiu – 2019 și a vizitei Papei Francisc în România), una dintre priorități este dezvoltarea turismului intern pe segmentele culturale, de tabere și de circuite.

”Cred foarte mult în potențialul turistic al României. Avem Litoral, avem stațiuni montane sau stațiuni balneclimaterice. Dar mai avem și o Deltă a Dunării, unică în Europa, avem locuri pline de energie, spiritualitate, istorie și cultură, avem oameni, avem tradiții. Una dintre pasiunile mele o reprezintă istoria Daciei. Dacii au fost înaintașii noștri și, din păcate, ne uităm istoria și nu promovăm patrimoniul geto-dac, extrem de valoros. Britanicii promovează atât de bine Stonehenge iar noi uităm de Sarmizegetusa”, declară Gelu Irimia.

De asemenea, evenimentele pot constitui o puternică unealtă de promovare turistică. Pensiunea Ciprian din Brădetu – Resort Carpatia va găzdui, între 31 octombrie și 3 noiembrie, prima ediție a Zilelor Brădețului – Pentru Dacia. Organizatori sunt Carpatia Tour împreună cu Primăria Brăduleț, prin amabilitatea și implicarea primarului localității, Alecu Evlampie. Evenimentul va fi deschis turiștilor, Carpatia Tour pregătind un pachet turistic care include transport cu autocarul București – Brădetu și retur și 3 nopți de cazare cu mic dejun, la 400 de lei de persoană.

Evenimentul va fi dedicat artei sacre și simbolisticii pelasgo geto-dacice și va cuprinde o expoziție de sculptură și pictură cu vânzare, spectacole de muzică populară, produse tradiționale cu vânzare. Printre artiști și invitați se numără Gabriel Tora, Voican Adrian, Rotaru Nicolae și invitații.  Vor susține spectacole Ansamblul Asociației Cultural Sătească Galeș: Grupul de titerași din Galeș condus de Constantin Tică Vasile, Grupul de fluierași din Galeș, Mihai Opincarul, Ana Bardici, Ilona Anghel de la Corbi și tânăra speranță Negoiță Maria Elisabeta.

În cadrul evenimentului dar și oricând aleg ca destinație Brădetu, turiștii pot efectua circuite opționale, care includ o excursie la Salina Ocnele Mari, Mănăstirea Cozia, excursii 4X4 cu vizita Barajului Vâlsan, Muzeul Satului din Galeș sau Biserica Brădetu. De asemenea, pe traseul către Brădetu se vizitează Mănăstirea Dealu și Curtea Domnească din Târgoviște, Mănăstirea Negru-Vodă din Cetățuia care seamănă cu schitul Meteora din Grecia sau Mănăstirea Corbii de Piatră, cea mai veche biserică rupestră din România.

Potrivit lui Gelu Irimia, printre programele inedite apreciate de către turiștii străini se numără traseele cu automobile 4×4 în zonele montane precum și cele de mountain bike. În cazul comunei Brăduleț, autoritățile, împreună cu Carpatia Turism au reușit să asigure un turism sustenabil, 90% dintre produsele culinare oferite turiștilor fiind, de exemplu, locale și produse în mod natural. ”Sunt țări turistice care au maxim zece obiective recunoscute și le promovează eficient, creând legende în jurul lor. România are sute sau chiar poate mii de obiective care, bine promovate, pot atrage turiști din toată lumea. Am ales să mă concentrez pe județele Argeș și Dâmbovița dar și pe Delta Dunării care, desi sunt atât de aproape de București și tot românul a auzit de ele cel puțin theoretic, din punct de vedere practic încă nu atrag atât de mulți turiști cât ar merita”, adaugă Gelu Irimia.

Brădetu este recunoscută pentru izvoarele sale de ape sulfuroase, aici aflându-se și Spitalul de Recuperare Balneo-Fizio-terapeutică Brădet, care oferă tratamente de profil. Spitalul este amplasat într-o regiune cu tradiţie balneară, apele sulfuroase – descoperite de fotograful Ioan Nicolescu în anul 1888 – stand la baza înfiinţării staţiunii Brădetu. Stațiunea a avut o perioadă de maximă dezvoltare până la declanşarea celui de-al doilea Război Mondial, când a intrat în declin.  Revigorarea staţiunii Brădetu a început în anul 1975 când s-a inaugurat actualul spital, clădire monobloc cu 8 etaje și cu o capacitate de 200 de paturi. În ultimii ani complexitatea tratamentului a crescut foarte mult datorită accentului pus pe recuperare. Diversificarea formelor de fizioterapie și mai ales de kinetoterapie la nivelul spitalului oferă pacienților posibilități multiple de tratament, prin abordarea unei patologii complexe.

Majoritatea pensiunilor din Brădetu, inclusiv pensiunea Ciprian – Resort Carpatia sunt conectate la sursele de apă sulfuroasă, turiștii putând beneficia direct de calitățile terapeutice și medicinale ale acesteia. Beneficiile apei de izvor din comuna Brădet, din Argeş, au fost descoperite încă din 1888. Apa minerală – ”apă de Brădet” – sulfuroasă, sulfatată, izvorăște din pădurea Brădetul Tulbure. Apele minerale și sulfuroase de aici tratează și ameliorează afecțiuni stomacale, ale ficatului, ale rinichilor, fierii, etc. În cura externă apa este recomandată în afecțiuni ale aparatului locomotor, afecțiuni ginecologice și ale sistemului nervos periferic.

Tot aici, în apele râului Vâlsan, afluent al Argeșului, s-a găsit un pește deosebit de rar (Aspretele), o fosilă vie, contemporan cu ultimii dinozauri, conservat aproape din vremea glaciațiunii. Însă cine are permis poate pescui păstrăv, la loc de cinste găsindu-se păstrăvul curcubeu.

În regiune se află foarte multe obiective turistice, precum cea mai veche mănăstire rupestră din România, de la Corbii de piatră, localitatea Curtea de Argeș, unde se află vestita mănăstire a Meșterului Manole precum și Biserica Domnească, ctitorie a lui Basarab I, primul voievod al Țării Românești, comuna Arefu, Transfăgărășan – potrivit realizatorilor emisiunii Top Gear, cea mai spectaculoasă șosea de munte din lume sau Nămăiești, unde se află o altă mănăstire rupestră vestită pentru o icoană făcătoare de minuni precum și casa memorială a poetului Gheorghe Topârceanu.

De asemenea, în comuna Lereşti se află situl arheologic de interes naţional al castrului roman din punctul „Măilătoaia” pe „Malul lui Cocoş”, la est de satul Voineşti, unde s-au descoperit un castru de pământ şi nişte terme din secolul al II-lea d. Ch. Aici au fost descoperite monezi din anul 119 d. Ch., emise imediat după cucerirea romană.

Despre CARPATIA TOUR – DACIA NEMURITOARE

 CARPATIA TOUR, cu sediul în București, a fost înființată în anul 2000, este membru ANAT și deține Certificat de Management al Calității ISO 9001:2000 nr. C-0063 / 15.07.2011. CARPATIA TOUR a reușit, în foarte scurt timp, să se impună pe piața internă de turism și transport, folosind experiența unei echipe de profesioniști cu mare vechime în activitate, care a reușit să ofere clienților servicii de cea mai bună calitate la prețuri atractive.

Echipa CARPATIA TOUR consideră că rețeta succesului de durată este: CALITATE înainte de cantitate, PROFESIONALISM, SERIOZITATE și, nu în ultimul rând, PROMPTITUDINE, motiv pentru care se străduiește permanent să promoveze cele mai bune oferte de pe piață la categoria respectivă.

CARPATIA TOUR a reușit în foarte scurt timp să se impună pe piața internă de turism și transport, folosind experiența unei echipe de profesioniști cu mare vechime în activitate, care a reușit să ofere clienților servicii de cea mai bună calitate la prețuri atractive. Cele menționate au făcut posibilă organizarea și derularea unor acțiuni la nivel național și internațional printre care menționăm: Sesiunea OSCE în anul 2000, întruniri și deplasări ale Statului Major General din Ministerul Apărării Naționale, Stagii de pregătire ale Centralei Nucleare Cernavodă, acțiuni ale Federației Române de Fotbal și ale unor cluburi sportive, Școala Națională de Sănătate Publică, acțiuni ale Ministerului Afacerilor Externe printre care amintim: Summitul Francofoniei de la București din anul 2006; Sesiunea OSCE din anul 2007 și Summitul NATO de la București din anul 2008; acțiuni ale Băncii Comerciale Române în București și în țară, excelentele rezultate fiind dovedite de scrisorile de mulțumire adresate de către beneficiarii sus menționați. Pentru acoperirea unei game cât mai variate de solicitări, care să răspundă tuturor cerințelor individuale sau de grup, CARPATIA TOUR are un departament de turism extern, un departament de turism intern și unul de transport.

CARPATIA TOUR deține hotelul plutitor Carpatia – Sf. Constantin (3 stele) din Sulina, un port privat și o flotă proprie (șalupe, bărci, vase de croazieră de 25 de locuri) în Sulina precum și pensiunea Ciprian (4 stele) din Brădetu, județul Argeș.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.