Dragnea ar putea scăpa de închisoare

Fostul şef al PSD, Liviu Dragnea, a atacat printr-o cale extraordinară decizia prin care un complet de cinci judecători al instanţei supreme a stabilit definitiv condamnarea sa la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Adrian Toni Neacșu, avocatul Olguței Șefu, fost director executiv adjunct la Protecția Copilului Teleorman, condamnată la o pedeapsă de 1 an de închisoare cu suspendarea executarii pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru fals intelectual, depune o contestație în anulare în acest caz.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, iar unul dintre motivele pentru care poate fi depusă este cel potrivit căruia „instanța nu a fost compusă potrivit legii.”

Avocatul a explicat pentru Ziare.com că motivele contestației în anulare sunt legate de modul în care au fost trase la sorți completurile de 5 judecători.

„Deciziile Colegiului de Conducere a Înaltei Curți trebuiau publicate în Monitorul Oficial, deoarece sunt acte normative, ele au fost doar postate pe pagina de Internet a instanței”, a declarat Toni Neacșu.

Într-o postare pe Facebook, Toni Neacșu a explicat întreaga situație și a anuntat demersul pe care îl face la Înalta Curte.

„Potrivit instantei de contencios administrativ, hotararile anulate sunt acte administrative unilaterale cu caracter normativ care, pentru a produce efecte, trebuiau obligatoriu publicate in Monitorul Oficial.

Potrivit art 11 alin 1 din Legea nr. 24/2000, actele administrative cu caracter normativ intra in vigoare doar de la momentul publicarii lor in Monitorul Oficial, pana atunci ele neexistand juridic si neputand produce nici un efect.

Ca totul sa fie frumos pana la capat, Curtea Constitutionala insasi (Decizia nr 685/7 noiembrie 2018, par. 127 si 142) stabileste ca hotararile Colegiului de conducere a ICCJ in ce priveste completurile de 5 sunt acte administrative unilaterale cu caracter normativ.

Concluzia e simpla, completurile de 5 judecatori de la ICCJ pentru anul 2019 nu sunt constituite in baza legii, caz evident de contestatie in anulare”, a scris Toni Neacșu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.