Băsescu susține că Ponta nu trebuia să demisioneze după tragedia din Colectiv
Traian Băsescu a declarat că Victor Ponta nu trebuia să demisioneze după incendiul de la Colectiv. Fostul preşedinte susţine că fostul premier a fost un „fraier” când a renunţat la funcţie.
Traian Băsescu este de părere că Ponta ar fi trebuit să ia măsuri imediate împotriva celor responsabil după incendiul din Colectiv.
„Trebuie să spun că dacă am văzut vreun fraier în politica românească, acesta s-a numit Victor Viorel Ponta, când a demisionat legat de acest eveniment. Trebuia să rămână, să se urce cu picioarele pe instituițiile care aveau sarcini. Așa, a abandonat pur și simplu, a venit alt premier, nu s-a simțit responsabil, că nu s-a întâmplat în timpul lui, și uite așa am ajuns la 4 ani să nu fim mai buni într-o astfel de întervenție”, a declarat fostul preşedinte.
Traian Băsescu a criticat în termeni foarte duri prestația pompierilor care au intervenit, în urmă cu patru ani, la incendiul de la Colectiv, arătând că mai antrenaţi decât aceştia au fost ospătarii din clubul Bamboo.
„Ori trimiteai ospătari pentru acea intervenţie, poate ăia erau mai buni, la Bamboo ospătarii au evacuat oamenii şi nu a fost afectat nimeni şi a ars la fel cum s-a întâmplat şi la Colectiv. Dar ospătarii erau antrenaţi pentru situaţia în care apărea incendiu, ISU nu a fost antrenat pentru situaţia în care a apărut un incendiu”, a mai spus Traian Băsescu.
Joi, au apărut în presă noi imagini cu tragedia din Colectiv. Un subofiţer care a însoțit primul echipaj ISU București Ilfov, ajuns la locul incendiului a filmat dezastrul de la Colectiv. Zeci de victime întinse pe ciment la ieşirea din club, victime cărate cu paleţi de lemn spre ambulanţe. Potrivit Libertatea.ro, imaginile au fost ascunse publicului în toţi aceşti ani.