Festivalul SoNoRo XIV DaDa începe în acest week-end în București 

Astăzi, la Palatul Cotroceni, are loc deschiderea Festivalului SoNoRo. Timp de zece zile, între 1-10 noiembrie, publicul din București va putea asista la un colaj de concerte de muzică de cameră, prezentări de cărți, expoziții de arte vizuale, proiecții de film și o petrecere unde muzicienii vor deveni gazde, într-un experiment menit să decupeze muzica de cameră din contextul său clasic, pentru un efect inedit și incitant.

„Astăzi lansăm una dintre cele mai îndrăznețe ediții ale Festivalului SoNoRo și invităm publicul să ne urmeze într-o aventură dadaistă! Am încercat să transmitem această eliberare de canoanele clasicului și o nouă perspectivă muzicală cu accente dadaiste prin toate materialele de promovare ale acestei ediții, fie că a fost vorba de grafica generală a materialelor de comunicare sau de spotul video. Sperăm că am reușit să transmitem elocvent mesajul și că vom convinge cât mai mulți să spună DaDa! propunerilor noastre”, spune Diana Ketler, directorul artistic al Festivalului SoNoRo.

Spotul festivalului, ce poate fi urmărit aici: , este o animație realizată de Matei Branea, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori de film de animație din România.

În prima seară a Festivalului SoNoRo DaDa din București publicul este invitat la CONCERTUL DE DESCHIDERE – DA, DAAA!!!, vineri, 1 noiembrie, de la ora ora 19.00, la Palatul Cotroceni – un preambul pentru programul complex al festivalului. Repertoriul concertului va fi clasic, dar cu o tentă de umor și va conține celebra baladă a compozitorului Ciprian Porumbescu, alături de compoziția specială a lui John Cage, 4’33’’, dar și de lucrări ale giganților muzicii clasice precum Ludwig van Beethoven sau Franz Schubert.

Sunt nespus de bucuros și emoționat că începe ediția cu numărul 14 și că luna noiembrie a devenit emblematică pentru Festivalul SoNoRo! Abia aștept întâlnirea cu publicul pe care l-am fidelizat și cu cei care doresc să ne descopere, desigur! Totul este pregătit în detaliu – programul de repetiții (căci… DaDa, repetăm zilnic!), sălile superbe în care vom cânta, colegii mei de scenă, muzicieni excepționali care vin din toată lumea, echipa de organizare. Mulțumiri speciale sponsorilor și partenerilor noștri. Doar cu sprijinul lor acest festival poate să continue. Vă aștept, așadar, la concertele DaDa!, a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al festivalului.

Sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19:30, melomanii sunt invitați la Palatul Cercului Militar Național să audieze concertul CODES, NUMBERS AND LETTERS și să decripteze mesajul muzical ascuns în lucrări semnate de Brahms, Șostakovici și Beethoven, un puzzle artistic inspirat de metoda dadaistă de a crea pornind de la simboluri diverse.

Duminică, 3 noiembrie, festivalul propune iubitorilor muzicii clasice două evenimente. Dimineață, de la ora 11:00, este programat un mix de momente artistice, o adevărată intersecție a artelor – muzică, literatură și arte plastice. Concertul va include, pe lângă un repertoriu format din lucrări de Serghei Prokofiev, Fritz Kreisler, Frederick Chopin, Erwin Schulhoff și Antonín Dvořák, o interpretare inedită a poemului eroico-erotic și muzical „Fuchsiada” de către Andrei Țărnea, un tur ghidat al muzeului, precum și prezentarea volumului „Cartea neisprăvirii” de către scriitorul Radu Paraschivescu, în prezența autorului T.O. Bobe.

În seara de 3 noiembrie, la ora 19.00, este programat concertul SONGS AND DANCES OF LIFE, într-un spațiu nou introdus în festival, Templul Coral – cel mai mare lăcaș de cult mozaic din București, inclus în anul 2010 pe lista monumentelor istorice ale Capitalei. Alegerea acestui loc a avut în vedere faptul că o parte dintre adepții mișcării dadaiste erau evrei de origine română.

În repertoriul de la Templul Coral se va interpreta lucrarea Trio de coarde a excepționalului compozitor ceh de origine evreiască Gideon Klein (1919 – 1945), ucis cu doar două zile înainte de eliberarea lagărului de concentrare de la Theresienstadt.

Luni, 4 noiembrie, ora 19:30, va avea loc tradiționalul concert cu intrare liberă la Catedrala Sfântul Iosif, intitulat „COLUMNA CERULUI”. Aici se vor interpreta lucrări de Georg Philipp Telemann, Max Rege și Wolfgang Amadeus Mozart. Publicul va fi purtat, așadar, pe o columnă sonoră prin sunetul celest al flautului mozartian, animat de flautista daneză Janne Thomsen care deține un titlu onorific acordat de ARAM – “Associate of the Royal Academy of Music”, o recunoaștere acordată muzicienilor care au avut contribuții deosebite în lumea muzicală.

Marți, 5 noiembrie, ora 19.00, Sala Radio va fi gazda concertului „fffffffFFFFFForte”, iar publicul va audia a doua cea mai cunoscută lucrare a dadaistului Eric Satie, o compoziție a lui Erwin Schulhoff, muzician care a organizat primele evenimente dadaiste în orașul Dresda din Germania, poemul simfonic En Saga al compozitorului finlandez Jean Sibelius, compus imediat după nunta sa, dar și faimoasa lucrare a lui Igor Stravinsky, Sacre du Printemps care a creat un imens scandal în epocă și a cărei premieră s-a încheiat cu violențe.

Miercuri, 6 noiembrie, ora 19.00, festivalul ajunge în Aula Academiei de Studii Economice pentru un concert neobișnuit numit SOAP OPERA, un titlu inspirat de săpunul elvețian Dada. În timpul concertului, violistul Răzvan Popovici va citi fragmente din celebra sonată a lui Kurt Schwitters, iar repertoriul va conține muzică de Strauss, Gluck și Rossini, combinată cu Schönberg, cunoscut pentru Die eiserne Brigade (Brigada de fier), o piesă scurtă în care compozitorul și-a dorit să demonstreze că poate scrie un vals mai frumos decât Strauss.

Festivalul SoNoRo va continua în București în week-endul 8-10 noiembrie la Muzeul Național de Artă al României, la Switch Lab unde va avea loc o petrecere surpriză, la Palatul Bragadiru și la Ateneul Român. Ulterior, acesta se va muta pentru două zile la Sibiu (11-12 noiembrie) și pentru cinci zile la Cluj-Napoca (13-17 noiembrie).

Mai multe detalii despre programul concertelor acestei ediții a Festivalului SoNoRo DaDa 2019 pot fi descoperite pe www.sonoro.ro

Biletele și abonamentele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook (https://sonoro.eventbook.ro/) și din librăriile Humanitas și Cărturești.

Festivalul SoNoRo XIV „DaDa” este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Site http://www.sonoro.ro/

Facebook  https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo/

Instagram https://www.instagram.com/sonorofestival/

YouTube  

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate tradiționale cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (14 ani), SoNoRo-Inteferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (13 ani), SoNoRo On Tour (12 ani), SoNoRo Arezzo (9 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (7 ani), SoNoRo Musikland, festival dedicat tradițiilor și patrimoniului arhitectural al zonei Haferland (1 an).

SoNoRo este membru al European Festivals Association.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.