Euro, creștere alarmantă față de leu

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, joi, un curs de referinţă de 4,7808 lei pentru euro, în creştere cu 0,07% faţă de valoarea anunţată miercuri de BNR. Este a patra zi consecutivă în care leul se depreciază în faţa monedei europeane. În acest context, Viorica Dăncilă, liderul social-democraților, a anunțat că PSD va depune săptămâna viitoare în Parlament o moțiune simplă împotriva ministrului de finanțe Florin Cîțu, pe care îl cheamă să da explicații cu privire la creșterea euro.

Euro a depăşit, joi, şi nivelul de 4,85 lei la unele bănci comerciale, după ce, pe piaţa interbancară, euro a trecut de nivelul de 4,78 lei, peste cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională a României (BNR).

BNR a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4,7776 lei/euro, în creştere cu 0,04% faţă de valoarea atinsă marţi. Aceasta a fost a treia zi consecutiv în care euro a atins un nou nivel record în raport cu leul.

Pe piaţa interbancară, euro a atins un vârf de 4.7860 lei în ultimele 24 de ore.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.