Mesajul europarlamentarului Maria Grapini, la 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989: „Timișoara, mulțumim pentru LIBERTATE!”
“Dragi timișoreni, dragi români,
Am traversat, împreună, 30 de ani de libertate, oferită nouă de orașul simbol, Timișoara, prin eroii care, din 16 decembrie 1989 și până în 25 decembrie 1989, ne-au schimbat viața!
30 de ani în democrație, 30 de ani în repere sociale, economice și politice libere, 30 de ani în zorii noi ai unei lumi pe care, atunci, nici nu îndrăzneam s-o imaginăm.
Revoluția din Decembrie 1989, la borna 30, este un bun prilej de reflecție și de concluzii obiective, dincolo de momentul obligatoriu de comemorare a celor care au murit pentru ca noi să trăim și să avem drepturi!
În acești 30 de ani, indiscutabil, România s-a schimbat. Din multe puncte de vedere, avem acum țara pe care cu toții am visat-o, cu oameni liberi, în măsură să-și decidă singuri soarta, liberi să călătorească, liberi să gândească, liberi să spună DA sau NU, liberi să-și ofere multe dintre cele care le-au lipsit cu desăvârșire în regimul trecut.
România se află, acum, în rândul țărilor membre ale Uniunii Europene, ale NATO, este un stat pe care partenerii noștri s-au bazat și se bazează, cu încredere, este liberă, democrată, suverană și independentă.
La 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, România este demnă, stă cu fruntea sus în fața lumii, arătându-i că sacrificiul suprem al eroilor săi a meritat! Cinste lor, eroilor, memorie și lumină veșnice!
Timișoara, mulțumim pentru LIBERTATE!”
Maria Grapini a semnat Rezoluția dedicată României, la 30 de ani de la Revoluție, alături de alți eurodeputați români și va lua cuvântul, astăzi, 16 decembrie, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în care Revoluția din Decembrie 1989 va avea un punct special pe ordinea de zi, pentru a reaminti Europei cine suntem și cu cât sacrificiu am reușit să ne luăm rația de libertate.
Maria Grapini va aduce un omagiu eroilor Revoluției si va cere instituțiilor europene respect pentru poporul român care a luptat, cu demnitate și curaj, pentru căderea regimului comunist și pentru drumul european al României.
“Fără Revoluția făcută de români împotriva regimului comunist, Europa nu ar fi fost copletă, cu state democratice!
Mulțumesc timișorenilor care au început lupta împotriva regimului comunist, mulțumesc românilor care au iesit în stradă, în decembrie 1989, cer românilor de pretutindeni să dea dovadă de unitate, solidaritate și dragoste de țară! Le datorăm acestea eroilor Revoluției, răniților și urmașilor eroilor!”, este intervenția europarlamentarului Maria Grapini, în plenul PE de la Strasbourg, chiar de 16 decembrie, ziua în care România a spus NU comunismului și a intrat în Revoluție, fiind singura țară din blocul estic care a trecut printr-o astfel de mișcare violentă.”