Avertisment dur al Consiliului Fiscal: Majorarea pensiilor va „exploda” deficitul bugetar!
Consiliul Fiscal avertizează că aplicarea Legii pensiilor în forma votată de Parlament, care prevede creșterea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, ar provoca un dezechilibru major în finanțele publice.
Consiliul a publicat joi opinia privind Bugetul pe acest an. Datele instituției independente arată că majorarea pensiilor conform legii inițiate de PSD ar aduce un deficit bugetar de 4,6 – 4,8% din PIB în acest an, dar impactul masiv ar fi în 2021 (deficit de peste 6% din PIB) și 2022 (deficit de peste 7% din PIB), scrie G4Media.ro.
Consiliul Fiscal apreciază că sunt necesare măsuri suplimentare privind veniturile şi cheltuielile bugetare pentru a se asigura convergenţa cu ţinta de deficit propusă pentru anul curent.
De asemenea, CF subliniază că depăşirea considerabilă a pragului de 3% pentru deficitul bugetar, estimată a se fi produs în anul 2019, persistă în anul 2020, precum şi pe termen mediu în condiţiile date.
Deşi proiectul de buget pentru anul 2020 are în vedere o reducere a derapajului bugetar, scăderile de impozite operate la scurt timp după adoptarea legii bugetului, precum şi slăbiciuni suplimentare ale execuţiei bugetare pe anul 2019, comparativ cu parametrii aprobaţi prin cea de-a doua rectificare bugetară, conduc la o probabilă adâncire a dezechilibrului bugetar în anul 2020.
Consiliul mai notează că majorarea programată a punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie 2020 are loc în contextul unui derapaj bugetar de proporţii deja existent.
„Chiar şi fără această măsură estimarea CF privind deficitul bugetar pentru anul curent ar fi de circa 3,8 – 4,1% din PIB, ceea ce se traduce printr-o încordare şi mai severă a bugetului, dată fiind puţinătatea resurselor disponibile în raport cu obligaţiile angajate în prezent, chiar fără a le lua în considerare şi pe cele viitoare.
Impactul majorării cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie 2020, precum şi al celorlalte măsuri cuprinse în noua lege a pensiilor va fi pe deplin observabil la nivelul anului 2021, implicând o majorare a ponderii cheltuielilor cu asistenţa socială cu încă 1,85 pp din PIB faţă de anul curent, şi un nivel al deficitului bugetar în jurul valorii de 6% din PIB.
În 2022 deficitul ar trece de 7% din PIB. Asemenea deficite sunt foarte greu de imaginat ca fiind de acceptat de către pieţe şi indică nevoia de corecţie la timp. În aceste condiţii, o corecţie către niveluri apropiate de pragul de 3% din PIB pentru deficitul bugetar, avute în vedere de altfel şi de autorităţi în cadrul fiscal-bugetar pe termen mediu, apare drept extrem de dificil de realizat. De aceea, nu trebuie să se accepte creşterea deficitelor bugetare, iar consolidarea trebuie să debuteze încă din anul 2020”, transmite Consiliul Fiscal.