Sondaj BestJobs: Trei din zece angajați propun ca Valentine’s Day să fie declarată zi liberă

Pentru trei din zece angajați români, Valentine’s Day este o zi cu o semnificație specială, suficient de importantă pentru a fi declarată zi liberă, arată un sondaj efectuat de BestJobs. Cu toate acestea, doar unul din patru respondenți intenționează să-și ia liber cel puțin câteva ore pentru a se putea bucura de mai mult timp petrecut alături de partener/ă, iar alți 14% iau în calcul acest lucru.

Chiar dacă își vor petrece integral ziua la birou, doi din zece respondenți recunosc faptul că, de regulă, în această zi le este mai greu să se concentreze la job și abia așteaptă finalul programului de lucru. Spre deosebire de alte țări unde mulți angajatori profită de această sărbătoare pentru a-și exprima aprecierea față de echipă într-un mod inedit, în România doar 11% dintre angajați au afirmat că vor sărbători această zi și la birou, alături de colegi. Planurile cele mai populare implică amenajarea spațiului comun cu decorațiuni tematice, dulciuri în formă de inimioară, ori pur și simplu exprimarea aprecierii față de colegii care îi inspiră. Foarte puțini spun că primesc cuvinte de apreciere de la manageri.

În privința bugetului de cadou, circa doi din zece respondenți afirmă că alocă cel mult 100 de lei pentru persoana iubită, alți 11% dintre români vor cheltui între 100 și 200 lei, iar aproape 9% vor achiziționa un cadou chiar mai scump.

În prag de Valentine’s Day, doar 12% dintre angajații români își iubesc jobul actual.

Doar 12% dintre români afirmă că jobul actual reprezintă „jumătatea perfectă” și îi face fericiți pe plan profesional. Cei mai mulți, respectiv 38%, susțin că locul de muncă actual nu este perfect, dar îl acceptă așa cum e, asemeni unei relații. Peste 20% dintre angajați spun că jobul le produce frustrări sau chiar le „mănâncă nervii”, implicit abia așteaptă să realizeze schimbări pe plan profesional, iar pe 15% dintre respondenți poziția actuală îi lasă indiferenți.

Sondajul a fost efectuat în perioada 20 ianuarie – 5 februarie, pe un eșantion de 908 utilizatori de internet. 54,7%, dintre respondenții sondajului sunt femei. Pe categorii de vârstă, doi din zece respondenți au între 18 și 25 ani, un sfert dintre aceștia au între 26 și 35 ani, 30% au între 36 și 45 de ani, iar restul respondenților au peste 46 de ani. 

 Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare. Cu un număr de peste 2,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate, BestJobs creează conexiuni între toți cei care vor să găsească un job mai bun și angajatorii care caută noi talente.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.