Sistemul energetic românesc are nevoie de 100 de miliarde de euro

Investițiile necesare în sectorul energetic românesc pentru perioada 2015-2035 se cifrează la aproximativ 100 miliarde de euro, se arată în Strategia Energetică Națională /SEN/ pentru perioada 2015-2035, lansată, vineri seară, în dezbatere publică de către Departamentul pentru Energie.

„Pentru a atrage noi investiții în sectorul energetic, România trebuie să asigure existența unei piețe stabile, previzibile și transparente, prin strategii și politici publice și înlăturarea unor 80 de potențiale bariere în atragerea investitorilor. Considerăm că necesarul de investiții în sectorul energetic românesc este, pentru perioada 2015-2035, de aproximativ 100 miliarde de euro. Acest context face necesară dezvoltarea unei politici prioritare de stimulare a investițiilor în domeniul energetic, politici ce ar putea facilita implementarea unor măsuri specifice.

Transformarea sectorului energetic trebuie să fie susținută în deceniul următor prin investiții semnificative, în principal, în eficiența energetică, noi capacități energetice de producție, transport și distribuție, precum și în retehnologizarea și creșterea gradului de eficiență a celor 79 existente. Implementarea acestor investiții este necesar a fi abordată în mod corespunzător de către autoritățile statului și companiile energetice din România”, se notează în document.

Potrivit sursei citate, în mod specific, sunt considerate obiective investiționale necesare sau strategice dezvoltarea Unităților 3 și 4 ale CNE Cernavodă (în prezent în stadiul negocierilor pentru participare China General Nuclear Power Corporation), dezvoltarea centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj Tarnița — Lapuștești, dezvoltarea infrastructurii smart metering și smart grid, respectiv dezvoltarea sau extinderea capacităților de interconexiune și facilitarea exportului/importului pentru exploatarea avantajului prețurilor mai mari ale energiei electrice de pe alte piețe.

În plus, se are în vedere exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră, investițiile realizate în vederea conformării la cerințele de mediu ale Uniunii Europene /UE/ și modernizarea centralelor pe cărbune. Departamentul pentru Energie a lansat, vineri seară, o nouă dezbatere publică pe marginea Strategiei Energetice Naționale pentru perioada 2015-2035. Documentul supus dezbaterii reprezintă analiza sistemului energetic național și a angajamentelor asumate de România, ca stat membru al Uniunii Europene, fiind elaborat de către Departamentul pentru Energie, cu participarea și consultarea mai multor specialiști din mediul academic, mediul de afaceri, precum și din societatea civilă. Noua consultare publică este deschisă până la data de 10 ianuarie 2015, termenul pentru finalizarea revizuirii strategiei energetice a României fiind luna mai 2015.

În prezent, România are o strategie energetică națională, adoptată în 2007, și care este valabilă până în anul 2020.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.