Marian Căpăţână a încălcat condiţiile arestului la domiciliu
Marian Căpăţână, judecat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat, alături de Mircea Băsescu, că ar fi luat mită de la familia lui Bercea Mondial, ar fi încălcat dispoziţiile dispuse de instanţă, Poliţia Constanţa intrând în posesia unor imagini în care Căpăţână apare într-un duty-free.
Curtea de Apel Constanţa a dispus, în 26 noiembrie, înlocuirea arestului preventiv în cazul lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână cu măsura arestului la domiciliu, printre obligaţiile pe care cei doi le au fiind şi aceea de a nu părăsi locuinţa fără permisiunea instanţei şi de a se prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi.
Marian Căpăţână ar fi încălcat aceste dispoziţii, fiind văzut în Portul Constanţa vineri, când a avut loc o nouă înfăţişare în procesul care se judecă la Tribunalul Constanţa. Astfel, Marian Căpăţână a fost surprins de camerele de luat vederi ale unui magazin duty-free din Portul Constanţa, unde a mers după proces, împreună cu o tânără, care şi-a cumpărat din acest magazin un parfum.
Potrivit unor surse judiciare, Poliţia Constanţa a intrat în posesia acestor imagini, iar reprezentanţii instituţiei şi-au informat colegii din Olt, Marian Căpăţînă având arestul la domiciliu instituit la locuinţa sa din comuna Drăgăneşti din acest judeţ.
Conform procedurilor, poliţiştii din Olt trebuie să informeze Tribunalul Constanţa, care judecă dosarul privind mita pe care Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial, iar magistraţii vor trebui să decidă dacă au fost încălcate obligaţiile dispuse pe durata măsurii arestului la domiciliu.
De altfel, aceste obligaţii i-au fost aduse la cunoştinţă lui Marian Căpăţână, atrăgându-i-se atenţia că în caz de încălcare a obligaţiilor dispuse măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv.
La temenul de vineri, Marian Căpăţână a cerut în instanţă schimbarea adresei unde se află în arest la domiciliu, de la Drăgăneşti la Bucureşti, unde are închiriat un apartament. Instanţa a amânat pronunţarea pentru această cerere pentru 10 decembrie.
Vineri, la Tribunalul Constanţa a avut loc al doilea termen în procesul în care Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt judecaţi în dosarul privind mita de la familia lui Bercea Mondial. Atât Mircea Băsescu, cât şi Marian Căpăţână şi-au menţinut declaraţiile contradictorii făcute în instanţă la primul termen al procesului.
Astfel, Mircea Băsescu a susţinut că nu a primit banii despre care se vorbeşte în acest dosar, aceştia fiind luaţi de Marian Căpăţână pentru a cumpăra societatea Aversa, în timp ce Căpăţână a susţinut că el ar fi fost doar intermediarul banilor daţi de Bercea Mondial fratelui preşedintelui.
În 26 noiembrie, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au făcut mai multe solicitări pentru a fi judecaţi sub control judiciar sau în arest la domiciliu, de fiecare dată cererile acestora fiind respinse de instanţă.
Ultima dată, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au cerut eliberarea din arest preventiv în 14 noiembrie, când a avut loc primul termen pe fond în acest dosar şi când cei doi au dat declaraţii contradictorii în faţa instanţei. Tribunalul Constanţa le-a respins solicitările şi a constatat legalitatea măsurii de arestare preventivă, decizia fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele preşedintelui.
Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză. Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în acelaşi scop.
Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro. Marian Căpăţână este acuzat că şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.
Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj cu circumstanţe agravante.
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.