Medicul Virgil Musta, sfaturi importante pentru a evita contaminarea cu noul coronavirus

În Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” au fost tratați cei mai mulți dintre pacienții vindecați. Mai exact, din 54 de oameni depistați pozitiv, 51 au plecat sănătoși acasă.

Astfel, Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a devenit centrul din România cu cea mai mare rată de pacienți vindecați de Covid-19.

De tratament s-a ocupat medicul specialist Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase. Doctorul susține că folosește o altă schema față de celelalte centre din țară. S-a stabilit această politică terapeutică astfel încât, la nivel de țară, să fie testate în același timp forme de tratament diferite, tocmai pentru a-l găsi pe cel mai eficient.

Medicul Virgil Musta a oferit o serie de recomandări pentru a evita contaminarea cu noul coronavirus, într-o postare pe grupul de Facebook City Doctors, informează stirileprotv.ro.

Ce este bine să știm despre COVID-19 și ce devine CRUCIAL pentru zilele următoare!

Multe dintre informațiile de mai jos sunt convins că le-ați auzit deja, dar consider că este de ajutor să le aveți centralizate și aici. În plus am încercat să explic contextul sau cauza pentru a înțelege mai bine efectele și astfel să acceptăm în cunoștință de cauză măsurile ce trebuie luate.

Imi cer scuze pentru că va fi un text mai lung, dar sper să îl citiți totuși până la capăt. Vă recomand să îl salvați undeva, să îl aveți la îndemână, pentru a reciti din când în când.

Unele măsuri par exagerate, nu trebuie să devenim obsedați, dar dacă ne construim calm și rațional un obicei preventiv în această perioadă, ne poate salva.

1.Virusul are o contagiozitate foarte mare, adică se poate contamina un număr mare de persoane care intră în contact cu o persoană cu COVID-19. Din acest motiv, este estențial în primul rând să evităm contactul cu diverse persoane în această perioadă.

  1. Purtați mască (sper să înceapă să fie disponibile pentru toată lumea cât mai repede).

Dar trebuie să știți că masca nu vă protejează foarte mult împotriva contaminării cu Covid 19, ci mai degrabă împiedică transmiterea de la persoanele ce poartă mască la celelalte, dar este foarte important și acest lucru pentru că nu știm care suntem contaminați și care nu. Masca chirurgicală (acea albastră) este de unică folosință, adică puteți să o purtați maxim o zi, de preferat sub 4 ore. Daca însă o scoateți sau o umeziți, trebuie să o schimbați.

Insistați ca oamenii pe care îi cunoașteți să poarte mască pentru a se proteja pe ei și pe voi.

Dacă nu se găsesc măști, puteți improviza. Puneți în fața gurii și nasului (pe care trebuie să le acoperiți pentru ca protecția să fie eficientă) un șal, fular, guler de schi, baticuri etc. Și nu le purtați tot timpul, ci doar când sunteți într-o zonă în care există posibilitatea să trasmiteți sau să primiți virusul. Când ajungeți acasă spălați masca improvizată , iar dacă puteți, ar fi ideal să o fierbeți și să o călcați la temperatură mare (depinde de material). Dacă nu aveți această posibilitate, folosiți mai multe maști improvizate și lăsați masca care este posibil să fie contaminată la aer sau în saci, câteva zile, timp în care virușii pot muri.

  1. Nu stați față în față cu cineva la o distanță mai mică de 2 m și nu stati mai mult de 15 minute ca durată.
  2. Aerisiti bine camera în care locuiți sau vă desfășurați activitateade cât mai multe ori posibil. Astfel scădeți concentrația virusului în aer.

5.Tușiți sau strănutați la nivelul cotului.

  1. Mănușile te protejează, dar reprezintă și o mare capcană, deoarece crezi că dacă ai mănuși nu te contaminezi. Dacă mănușa este contaminată și pui mâna pe față, te contaminezi. Mănușa te protejează dacă o porți în zone potențial contaminate, iar când ieși din aceste zone, să o scoți, o arunci și te speli bine pe mâini. Daca nu o arunci, devine sursă de contaminare. Ai grijă și unde o arunci, pentru că poți contamina acea zona.

De fapt, măsura principală este să nu duci mâna la față (cu sau fără mănușă) și să te speli de cât mai multe ori pe mâini cu apă și săpun, cel puțin 20 sec, astfel încât să frecați bine toată suprafața ambelor mâini și între degete.

  1. Dezinfectați des mânerul ușiide la intrarea în casă sau din încăperile unde lucrați.
  2. Pentru a evita contaminarea prin haine, când ajungi acasă, după ce te-ai spălat pe mâini, te dezbraci de hainele de stradă, le pui pe balcon sau într-un loc prestabilit, care să poată fi dezinfectat și poti face un duș sau dupa ce te speli din nou pe maini, te îmbraci în hainele de casă.

Hainele de stradă este bine să le lași 24-48 de ore, dacă nu le poți dezinfecta sau călca la temperatură mare.

  1. Pentru a evita contaminarea prin talpa pantofului. S-a constatat mai nou ca acest virus este rezistent pe sol, iar în zonele unde sunt multe persoane contamiate sau unde se scuipă pe jos, pe sol se gasesc o cantitate mare de viruși. Este unul din motivele pentru care apar noi și noi cazuri, deoarece talpa pantofului este contaminată. Din acest motiv recomand ca la intrarea în casă să aveți două preșuri, unul în exterior și altul în interior. Cel din exterior să fie îmbibat în soluție de clor. De pe primul preș treci pe al doilea, te descalți ș îți pui pantoful în același loc zilnic, undeva lângă intrare, pe o suprafață ce poate fi dezinfectată cu clor. NU UMBLA ÎN ACEEAȘI PANTOFI AFARĂ ȘI ÎN CASĂ!
  2. Pași recomandați când ajungem acasă:
  3. Înainte de a intra, dacă avem mănuși, le dăm jos și le punem într-o pungă pe care o sigilăm și aruncăm la coșul de gunoi de afară.
  4. Ștergem talpa pantofului de preșul din exterior îmbibat cu clor
  5. Intram în casă
  6. Ne descălțăm și punem pantofii de strada în același loc, dar să nu fie acela în care ținem pantofii de casă
  7. Luăm pantofii de casă
  8. Ne spălăm bine mâinile
  9. Ne schimbăm hainele și le izolăm pe cele de stradă
  10. Dezinfectăm clanța sau întrerupătoarele, cheile, telefonul sau alte obiecte folosite
  11. Ne spălăm din nou pe mâini
  12. Aerisim des încăperea

Dacă ne creăm un automatism pentru a urma acești pași, ne va putea feri de boală, să nu uităm că poate fi o bătalie pe termen mai lung și orice amănunt poate conta.

  1. Virusul se elimină din organismul omului bolnav prin:
    – aerul expirat
    – materiile fecale (scaun)

Deci trebuie sa întrerupem aceste 2 verigi din lanțul de transmitere.

  1. Boala evolueaza sever în special la persoanele cu risc: bătrâni peste 65-70 ani , persoane cu boli cronice care nu sunt ținute sub control, cum ar fi diabet zaharat, obezitate, boli cronice de plamani ( astm bronsic, BPCO), boli cronice cardiace ( HTA, cardiopatie ischemica,etc), boli cronice de ficat ( ciroza hepatică), boli autoimune, neoplazii. Procentul de deces la aceste persoane poate fi mare.

Marea majoritate a persoanelor sub 60 ani, care nu au patologii asociate fac forme ușoare sau, chiar dacă fac forme mai severe, procentul de deces la acestea este foarte mic. De aceea, este justificată să fim îngrijorați pentru persoanele cu risc. Trebuie să ne concetrăm să-i protejăm pe aceștia cu acțiuni concrete.

  1. Pandemia a apărut datorită faptului că acest virus este unul nou,pentru care oamenii nu au imunitate (deci nu au cum să se apere inițial). Epidemia începe să se stingă în momentul în care peste 60% din oameni se imunizează. Imunizarea se poate face pe două căi:
    1. prin boală (făcând boala)
    2. prin vaccinare

Cum încă nu avem vaccinul, putem avea două direcții strategice de acțiune:

1.Să protejăm bătrânii prin izolare totală, iar restul să facă boala, se imunizează și încetul se stinge epidemia. Aceasta strategie are dezavantajul că trimitem la luptă tinerii, care în mod normal fac forme mai ușoare, dar există și aici un risc, mai mic, de evoluție nefavorabilă.

2.Să ne protejăm cu toții cât mai bine, dar mai ales bătrânii, ca să câștigăm timp până apare vaccinul, cât și până apare un tratament dedicat acestei boli.

Foarte probabil că un vaccin eficient nu va apărea înainte de sfârșitul anului. Bineînțeles că o strategie de izolare pe termen mai lung are dezavantajul că produce consecințe economice extrem de negative pentru foarte multe domenii și pentru foarte mulți oameni.

Nu este deloc ușor să se găsească strategia ideală, important este totuși să luăm măsurile necesare pentru a permite sistemului nostru de sănatate să nu fie copleșit și să functioneze în parametri optimi, pentru ca toți cei care necesită cu adevarat asistență medicală calificată să poată beneficia de ea.

În caz contrar vom avea soarta Italiei.

Săptămâna viitoare este una decisivă, una în care trebuie să acționăm eficient, în masă! Altfel, la sfârșitul săptămânii viitoare cazurile care vor necesita spitalizare pot fi atât de multe, încât se va instala rapid panica, va fi foarte greu să se mai facă ceva coordonat și fiecare va încerca să acționeze individual să încerce să se salveze cumva.

TREBUIE EVITAT CU ORICE PREȚ ACEST SCENARIU pentru că șansele de reușită pe cont propriu, mai ales în cazurile care conduc la complicații sunt foarte mici.

Dacă nu conștientizăm ACUM, în masă, că nu e de joacă, dacă încă ne credem mai presus de ceea ce se întâmplă în Italia (și nu numai), peste foarte puțin timp poate fi prea târziu, putem pierde pe mulți dintre cei dragi.

Dar, hai să folosim acest timp și să acționăm împreună în fiecare dintre zilele care urmează!

Este nevoie de coeziune socială, de implicare a cât mai multor oameni și instituți ale statului în mod coordonat, astfel încât, cel puțin pe plan local unde acționăm noi, să câștigăm acest război, limitând cât mai mult posibil pierderile, chiar fără pierderi dacă se poate.

Concret, cu ce putem începem fiecare dintre noi:

  1. Să ne evaluăm riscurile personale și familiale:

– unde și în ce situație ne putem îmbolnăvi ?
– cui putem da boala ?
– aplicăm măsurile de prevenție cât mai complet și cât mai corect posibil?
– intrăm într-una din categoriile de risc ?
– de unde putem cere ajutor?
– cui putem oferi ajutor?

  1. Să vedem cum ne putem implica la nivel individual cât și colectiv (pentru că multe măsuri colective ne vor proteja și individual)

3.Sa respectăm cu strictețe regulile și recomandările.

Sursa: Pro TV

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.