Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, consideră „o mare prostie” plafonarea prețurilor la raft!

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a spus în şedinţa de Guvern de joi că plafonarea preţurilor alimentelor la raft ar duce la falimentarea micilor producători şi ar încuraja specula. 

„Noi acţionăm pe două linii: zilnic monitorizăm preţurile la raft, prin toţi oamenii noştri pe care îi avem în judeţe, pe de o parte, pe de cealaltă parte ţinem legătura cu tot ceea ce înseamnă mediul asociativ, producători, procesatori şi comercianţi şi mai ales ceea ce înseamnă relaţiile între ei, pentru că în această perioadă este foarte înţelept să înţeleagă şi ei că toţi trebuie să treacă împreună peste această criză şi că nimeni nu trebuie să piardă”, a afirmat Oros, în şedinţa de Guvern de joi.

Adrian Oros a spus că ideea de plafonare a preţului la raft este „o prostie mare”.

„Am văzut în ultima perioadă apeluri făcute de unii să se plafoneze preţul la raft. Asta este din punct de vedere economic o prostie mare, pentru că dacă plafonăm doar preţul la raft în primul rând îl distrugem pe producător, pe producătorul mic care de regulă este român, pe de-o parte. Pe de altă parte, încurajăm specula. Ceea ce încercăm să facem noi, de două săptămâni, stăm cu fiecare filieră de produs la masă, producători, procesatori, comercianţi, şi încercăm să-i determinăm ca marja de adaos şi marja de profit dintre fiecare verigă a acestui lanţ să fie discutată şi să o stabilim de comun acord, până trece această criză”, a spus ministrul Agriculturii.

Oros a spus că sunt produse deficitare, spunând că la carnea de porc se produce doar 30 la sută din consum, fapt cauzat şi de evoluţia pestei porcine africane din ultimii ani.

Premierul Ludovic Orban a spus că trebuie transmis mesajul ca producţia să crească, întrucât va fi loc pe piaţă şi trebuie valorificat potenţialul de dezvoltare, important pentru economia de ansamblu.

„Trebuie să gândim simplificări, trebuie să gândim mecanisme de finanţare, proceduri de valorificare mai simplificate, chiar un echilibru între să spun participarea pe lanţul de producţie a producătorului, procesatorului, de asemenea stimularea procesării şi a zootehniei. (..) Aici stăm prost, 30% pe carne de porc, 55% pe pasăre. Avem potenţial de creştere, care este conferit chiar şi numai de piaţa internă”, a afirmat Orban.

El a adăugat că plafonarea este foarte greu de instituit.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.