Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vorbește despre scenariul 4 al pandemiei de coronavirus
Nelu Tătaru, noul ministru al Sănătăţii, a declarat, la un post TV, că România se pregăteşte să intre în scenariul 4 al epidemiei de coronavirus, ceea implică depăşirea numărului de 2.000 de persoane infectate cu COVID-19, precum şi măsuri speciale de îngrijire.
Nelu Tătaru a declarat că România se pregăteşte să intre în scenariul 4 al pandemiei de coronavirus, după depăşirea numărului de 2.000 de persoane infectate cu coronavirus.
„Sunt zile grele, vor veni zile și mai grele, dar le depășim. Ne apropiem de scenariul 4. Scenariul 4, după 2000 de pacienți, avem pacienții cu simptomatologie ușoară sau asimptomatici vor fi tratați la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie sau a voluntarilor – studenți, elevi la școlile sanitare sau rezidenți ani mici. Bineînțeles că, odată trecuți la domiciliu, restricțiile sunt și mai mari. Ei sunt pacienți confirmați, chiar dacă asimptomatici, sunt confirmați, atunci restricțiile trebuie să fie totale. Vor semna și un document pe proprie răspundere sub incidența Codului Penal”, a declarat Nelu Tătaru.
În ceea ce privește aprovizionarea persoanelor infectate, plasate la domiciliu, Nelu Tătaru a răspuns: „Ei vor primi inclusiv suport hrana, medicaţia din spital pentru simptomele uşoare, vor primi şi supravegherea zilnică pentru fiecare pacient. În contextul în care în scenariul 4 vor rămâne în spital doar cazurile medii, cazurile severe sau critice avem şi o decongestionare a spitalelor, pentru a se pregăti pentru cazurile critice şi grave”.