Creștere explozivă a numărului românilor morți din cauza noului coronavirus. România a intrat în scenariul 4 al epidemiei de COVID-19!

Raed Arafat a anunţat luni seara că numărul oficial al infecţiilor cu coronavirus în România a ajuns la 2.109, dintre care 593 de cazuri sunt numai în judeţul Suceava. În noul context al datelor din spitale, România a intrat într-un nou scenariu de prevenire a răspândirii coronavirusului.

Cum mai bine de un sfert din numărul total al infecţiilor cu coronavirus se află în municipiul Suceava, autorităţile au luat luni seară decizia ca acest oraş şi opt comune limitrofe să intre în carantină totală. Dincolo de acest aspect, scenariul 4 înseamnă că autorităţile pot lua măsuri mult mai restrictive decât cele de până acum, la nivelul întregii ţări.

Astfel, în scenariul 4 nu sunt excluse noi impuneri în privinţa deplasării populaţiei. Italienii, de exemplu, au limitat distanţa de casă la care oamenii se pot deplasa pentru cumpărături sau plimbări cu căţelul: mai întâi la 100 de metri, apoi chiar 50 de metri.

De asemenea, în noul scenariu spitalele vor fi reorganizate, urmând ca unele unități să fie dedicate tratării pacienților cu Covid-19. Astfel, scenariul 4 implică tratarea unor cazuri ușoare de coronavirus la domiciliu, urmând ca doar cazurile moderat-severe să fie internate la boli infecțioase, iar cele critice la terapie intensivă.

Totodată se va schimba și metodologia de testare. Nu vor mai fi testați doar cei din carantină sau contacții unor persoane infectate, ci toți cei care prezintă simptome. Se ia în calcul și momentul în care personalul medical infectat, dar asimptomatic, să rămână în spital și să trateze bolnavii, declara ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Au fost raportate încă 13 decese ale unor persoane confirmate cu noul coronavirus, anunță grupul de Comunicare Strategică. Astfel, numărul morților a ajuns la 65.

Toate cele 13 persoane cu vârsta cuprinsă între 40 și 80 de ani au fost internate în Spitalul Judetean de Urgență Suceava, in mai multe sectii, după cum urmează, nefrologie, boli interne, chirurgie plastică, gastroenterologie.

Decesele au fost înregistrate în perioada 22- 29 martie 2020.

Data confirmării rezultatelor pozitive către INSP este 30 martie 2020.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.