Avocatul Poporului critică dur varianta izolării persoanelor de peste 65 de ani

Avocatul Poporului a cerut autorităţilor să liniştească populaţia şi a catalogat ideea izolării persoanelor de peste 65 de ani , care a fost vehiculată în spaţiul public, drept o „măsură de tip totalitarist” care nu va fi „niciodată o opţiune în România”.

Renate Weber a precizat că în ultimele două zile s-au primit sute de petiţii, în care persoane în vârstă îşi exprimă temerea în legătură cu aşa-zisele planuri şi declaraţii ale unor oficialităţi din statul român privind îndepărtarea persoanelor de peste 65 de ani din familiile lor şi din locuinţele lor.

„Având în vedere rolul Avocatului Poporului de garant constituţional al drepturilor şi libertăţilor,

Având în vedere seriozitatea temerii create de răspândirea în spaţiul public a posibilităţii de aplicare a unei măsuri care aminteşte mai degrabă de momente tragice ale istoriei decât de protejarea unei populaţii vulnerabile,

Având în vedere că Decretul privind instituirea stării de urgenţă şi cel de prelungire a acesteia interzic propagarea unor informaţii false şi obligă autorităţile la acţiune pentru a informa corect,

Avocatul Poporului solicită Preşedintelui României, Premierului şi Grupului de Comunicare Strategică să liniştească populaţia şi să dea asigurări că adoptarea unor astfel de măsuri de tip totalitarist nu vor fi niciodată o opţiune în România”, a transmis Avocatul Poporului.

Proiectul controversat gândit de doctorul Adrian Streinu Cercel, care propunea ruperea persoanelor de peste 65 de ani de familie și izolarea acestora pentru trei luni de zile, a stârnit deja numeroase reacții negative în rândul opiniei publice, iar luni a fost respins vehement și de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.