Premierul Orban, clarificări despre cum va arăta viața românilor după ridicarea stării de urgență
Premierul Ludovic Orban anunţă că după 15 mai nu vor mai fi în vigoare ordonanţele militare care au instituit restricţii de circulaţie, însă vor rămâne în vigoare regulile de distanţare fizică. Se va respecta în continuare distanţarea socială şi plimbările vor fi admise, dar în grupuri de maxim de trei persoane.
Premierul Orban spune că după 15 mai, când cetăţenii vor fi obligaţi să poarte măşti în toate spaţiile publice închise şi în mijloacele de transport în comun, le recomandă oamenilor să poarte măştile chirurgicale, cele cu trei pliuri. Orban recomandă instituţiilor care cumpără echipament medical să verifice conformitatea acestora. „Va fi un set de reguli care vor însoţi această măsură de eliminare a restricţiilor privitoare la libera circulaţie. Măsura va fi valabilă pentru toţi cetăţenii români”, a explicat Ludovic Orban joi seară, într-o intervenţie la B1 Tv.
Orban a arătat că autorităţile vor face o campanie de informare publică privind modul în care se va face distanţarea socială.
Orban a spus că purtarea măştilor va fi obligatorie în spaţii închise, inclusiv în birourile unde muncesc angajaţii. În ceea ce îi priveşte pe cei care nu au posibilitatea materială să-şi cumpere măşti, autorităţile vor lua în calcul dotarea acestor categorii vulnerabile.
„E posibil prin autorităţile locale, pentru că au anchetele sociale şi cunosc persoanele care se află în situaţii de vulnerabilitate şi au posibilitatea să distribuie aceste măşti”, a mai spus Orban. „Obiectivul nostru este de a creşte cât mai mult producţia pe plan intern, noi am introdus posibilitatea de autorizare a producătorilor români şi la entităţi din Ministerul Apărării tocmai pentru a fluidiza procedura de autorizare, tocmai pentru a creşte capacitatea de producţie”, a afirmat Ludovic Orban. El a spus că cetăţenii vor avea nevoie de măştile chirurgicale clasice, cele cu trei pliuri.