Scandal uriaș: Liderii PSD vor să amâne alegerile locale și prezidențiale pentru 2021!

PSD a introdus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor un proiect de lege prin care alegerile locale ar urma să aibă loc la şase luni după terminarea stării de urgenţă sau a celei de alertă, data acestor alegeri urmând a fi stabilită de Parlament. Votul dat de deputaţi e decisiv, în caz de adoptare iiţiativa fiind trimisă lui Klaus Iohannis pentru promulgare, anunţă Adevarul.

Proiectul de lege care ar trebui să adopte OUG dată de Guvern privind prelungirea mandelor primarilor a fost modificat din nou de aleşii PSD. Astfel, social-democraţii au adoptat mai multe amendamente în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

De exemplu, PSD a stabilit că alegerile privind localele „se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării stării de urgenţă sau a stării de alertă”. Anterior, alagerile erau stabilite la maxim şase luni de la terminarea stării de urgenţă.

De asemenea, PSD nu vrea să renunţe nici în ceea ce priveşte stabilirea datei alegerilor. Social-democraţii vor ca Parlamentul să stabilească data, cu cel puţin 75 de zile înainte de votare, nu Guvernul. Mandatele aleşilor locali vor fi prelungite cu şase luni de la încetarea stării de urgenţă sau stării de alertă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.