Liberalul Florica Cherecheș, mesaj de Ziua Învățătorului

Anul acesta, sărbătorim Ziua Învățătorului într-un mod special, fără festivități și fără a-i putea îmbrățișa pe cei dragi. A fost un an deosebit de greu pentru toți dascălii, care s-au văzut nevoiți ca în ultimele trei luni să îndrume destinele celor mici de la distanță.

Este imposibil să cuantificăm în vreo formulă sau cifră importanța învățătorilor într-o societate. Am un respect enorm pentru acei învățători care, cu măiestria și dăruirea lor, reușesc să deschidă imaginația, curiozitatea celor mici, pentru cei care îi fac pe acești micuți să aibă încredere în ei și le dau aripi ca să ajungă tot ce pot deveni. Pentru copii, învățătorii sunt prima formă de autoritate din afara familiei, cu rolul de a construi nu doar cunoștințe și abilități, dar și a făuri caractere. Doamna învățătoare sau domnul învățător, sunt persoanele care-și pun amprenta pe devenirea fiecărei persoane, care face, alături de ei, primii pași în lumea fascinantă a cunoașterii.

Aflați în plină desfășurare a anului școlar, dascăli, elevi și părinți s-au văzut deodată într-o situație nemaiîntâlnită, obligați de pandemia globală să găsească soluții pentru ca actul educațional să continue. Cu ajutorul tehnologiei și cu efortul copiilor, dascălilor și al părinților, școala s-a mutat acasă. Ministerul Educației și Cercetării a făcut tot posibilul ca un număr cât mai mare de elevi să poată fi aduși din nou aproape de dascălii lor prin intermediul internetului, iar recent, a achiziționat 250.000 de tablete, pentru elevii care nu dețin un dispozitiv pe care să se poată conecta la cursurile online. Nimeni nu putea să anticipeze această situație, au existat multe imperfecțiuni, însă țin să-i felicit pe acei dascăli care, deși nu erau familiarizați cu cele mai moderne tehnologii, și-au depășit această limitare, uneori chiar cu ajutorul elevilor lor. Elevii au devenit dascăli iar dascălii elevi, dovedind încă o dată că procesul de învățare nu se încheie niciodată.

La mulți ani, cu sănătate și multe satisfacții, dragi învățători! Vă mulțumim pentru toată activitatea, pentru eforturile dumneavoastră, pentru sacrificiile pe care le faceți zi de zi pentru a desluși copiilor noștri, tainele cunoașterii.

Florica Cherecheș

Vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților

Deputat PNL

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.