Festivalul Iei, ediție online, la Casa Artelor „Dinu Lipatti”
Primăria Municipiului București, prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, vă invită sâmbătă și duminică, 20 și 21 iunie 2020, între orele 11:00 și 19:00, la „Festivalul Iei”, Ediție Online.
Casa Artelor „Dinu Lipatti” este un Centru Cultural de Excelență care promovează Arta și Cultura românească, celebrând reperele esențiale ale identității naționale, de această dată prin cel mai frumos simbol al tradiției, ia românească. „Festivalul Iei” Ediție Online este prilejuit de Ziua Internațională a Iei, sărbătoare a portului românesc ce are loc în fiecare an în data de 24 iunie, un eveniment mondial cu ocazia căruia oameni din întreaga lume poartă bluza tradițională românească. Recitalurile Extraordinare din cadrul „Festivalului Iei” Ediție Online au avut loc în anul 2019 în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, iar acum avem ocazia să revedem aceste momente artistice emoționante, pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Youtube, în Premieră Online.
Sâmbătă și Duminică, începând cu orele 11:00, vă invităm să fim împreună și să ne bucurăm de Expoziția dedicată portului popular românesc – „Ia – Istorie și Evoluție”, iar de la orele 13:00 vă vom oferi Albumele cu fotografii cu cele mai frumoase momente din cadrul Festivalului.
Sâmbătă, de la orele 17:00, va fi transmis în Premieră Online Recitalul Extraordinar de Muzică Românească susținut de formația „Truverii”, intitulat „Omule! Pomule!”, un periplu muzical al principalelor momente ale vieții, de la naștere, căsătorie și până la moarte. În repertoriu au fost incluse cântece vechi culese din repertoriul folcloric – „Cântec de leagăn”, „Paparudă”,„Până când nu te iubeam” și alte bijuterii muzicale.
Duminică, de la orele 17:00 va fi transmis în Premieră Online Recitalul Extraordinar de muzică românească „Flori de Dor” susținut de soprana Ana Cebotari, violonista Ana Ungureanu și pianistul Tiberiu Mihai Chiranuș. Programul celor trei muzicieni pornește de la lied-uri clasice românești de inspirație folclorică din compozițiile lui Dinu Lipatti, Tiberiu Brediceanu, Eugen Doga și se va încheia cu o viziune modernă a unor piese din repertoriul folcloric românesc de legendă: „Mocirița”, „Mi-am făcut bundiță nouă” sau „Lie Ciocârlie”.
Conceptul evenimentului „Festivalul Iei”, Ediție Online aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti”.
Vă invităm cu drag și bucurie să fim împreună în acest sfârșit de săptămână, vrăjit de farmecul Sânzienelor, la sărbătoarea universală a iei tradiționale românești!