Guvernul Orban vrea modificarea Legii pensiilor

Un proiect de Ordonanță de urgență ce prevede introducerea unor noi categorii de locuri de muncă în condiții speciale, reducerea vârstei standard de pensionare și recalcularea anumitor pensii se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri. 

Estimările guvernamentale în cazul pensiilor care se recalculează sunt următoarele:

  • Se vor recalcula aproximativ 1.500 de pensii
  • Valoarea medie a creșterii pensiilor va fi +255 de lei în 2020
  • Valoarea medie a unei pensii recalculate va fi 2.095 de lei în anul 2020

Pe ordinea de zi se află şi reducerea vârstei de pensionare pentru angajaţii care lucrează cu explozibili sau cu muniţie. Proiectul prevede că angajaţii care lucrează cu explozibili sau cu muniţie ar urma să beneficieze o reducere a vârstei de pensionare de 13 ani.

Guvernul Orban vrea să ia această măsură deoarece aceste activități se desfășoară în domeniul riscului de nivel maxim, că noxele măsurate, valorile biologice şi biotoxicologice se află în limite maxime admise, că angajaţii sunt expuși la pulberi silicogene ceea ce determină afecțiuni respiratorii și „ținând cont de necesitatea menținerii forței de muncă și a locurilor de muncă din industria de armament, și de obligația constituțională de eliminare a inechităților determinate de aplicarea unor dispoziții legale diferite la situații identice”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.