Raed Arafat, declarație șocantă: „Libertatea individuală are limitele ei!”
Raed Arafat a amintit de aşa zise „campanii foarte bine regizate” şi organizate, pentru a induce ideea că purtarea măştii este o formă de sclavie, întrebându-se cine are interesul să le organizeze, având în vedere că majoritatea persoanelor care răspândesc aceste mesaje nu au legătură cu medicina, în general, sau cu virusologia.
„Am început să vedem oameni, personaje, care nu au nimic cu medicina. Mai sunt şi din medicină unii care combat ideea virusului, dar care sunt de specialităţi care nu au nicio relaţie cu partea aceasta, cu situaţiile de urgenţă, cu urgenţa, cu virusologia, nici cu bolile infecţioase”, a mai afirmat Arafat la Digi24.
Acesta a prezentat rezultatele unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii, care arată că asimptomaticii sunt contagioşi.
„Astăzi am primit un studiu care a apărut în Statele Unite. Este un studiu al Universităţii Yale, care spune că mai mult de 50% din infecţiile Covid 19 sunt transmise de oameni infectaţi fără simptome de infecţie sau de boală, care nu tuşesc, nu strănută, nu au febră şi pe care nu îi bănuim că ne pot infecta. Libertatea individuală are limitele ei. Toţi apreciem libertăţile noastre şi libertăţile care ne oferă o democraţie, dar este o limită. Această limită este când dreptul meu deja afectează drepturile celorlalţi din jurul meu şi, fără voia lor şi fără chiar cunoştinţă, pentru că e pot să treacă pe lângă tine, tu eşti un asimptomatic care nu vrea să stea în autoizolare, pleacă din spital, nimeni nu poate să te urmărească, sau eşti simptomatic, strănuţi, tuşeşti, dar te simţi bine. Există şi această formă. Te duci acasă la familia ta. Tu spui că te izolezi, eşti cu familia, strănuţi, tuşeşti, după care familia ta merge şi lucrează, merge la lucru, copilul merge şi se joacă cu copiii vecinilor şi aşa mai departe. Această boală se răspândeşte. Aici deja nu mai putem vorbi de libertate individuală. Există totuşi libertatea populaţiei şi a oamenilor care nu vor să se infecteze”, a afirmat secretarul de stat, Raed Arafat.