Producția industrială a „explodat” în luna mai 2020 în plină epidemie de COVID-19

Producţia industrială a crescut cu 22,2% în mai față de luna precedentă, ca serie brută, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a transmis că revenirea economică are loc mai repede decât a estimat.

Cea mai mare creștere, de 31,8%, s-a înregistrat în industria prelucrătoare. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială a fost mai mare cu 15,1%, creştere susţinută de industria prelucrătoare (+20,6%). În aceeași perioadă, cifra de afaceri din industrie pe piaţa internă şi piaţa externă, în termeni nominali, a crescut cu 26,9%, datorită avansului din industria prelucrătoare (+28,3%). Industria extractivă a scăzut cu 5%.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a apreciat că datele INS pentru luna mai arată un început al creşterii economice în România, „un început de V”.

„A fost obiectivul acestei guvernări şi obiectivul meu personal acela de a avea o economie care să îşi revină cât mai rapid. Am spus, din primul moment, că măsurile pe care le luăm vor duce la o revenire a economiei din trimestrul III. Şi aş vrea să vă dau şi o veste bună astăzi. Institutul Naţional de Statistică arată clar pentru producţia industrială, luna mai, avem un început al revenirii, un început de V, atât pentru indicele producţiei industriale, cât şi în ceea ce priveşte cifra de afaceri în industrie, creşteri faţă de luna aprilie”, a spus ministrul, la videoconferinţa ZF- Bankers Summit \”20.

Cîțu a precizat că revenirea economică este mai rapidă decât se aştepta.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.