De astăzi, puteți cumpăra bilete și abonamente la concertele online ale Concursului Enescu 2020

Începând de astăzi 14 iulie 2020, de la ora 12.00, iubitorii muzicii pot cumpăra bilete și abonamente la 28 de concerte și recitaluri transmise online în cadrul Concursului Internațional George Enescu, care se va desfășura între 29 august și 20 septembrie 2020. Este pentru prima oară în istoria Festivalului și a Concursului Internațional George Enescu când organizatorii pun în vânzare bilete și abonamente pentru accesul la concerte și recitaluri în varianta online.

 „Decizia a fost luată pe fondul schimbărilor impuse de pandemie și este menită să sprijine organizarea Concursului Enescu și să asigure continuarea unei relații normale între artiști și publicul lor: muzicienii evoluează pe scenă, spectatorii îi răsplătesc atât cu aprecierea lor, cât și cu achiziționarea de bilete. Fondurile obținute din vânzarea biletelor și a abonamentelor vor fi utilizate pentru a acoperi o parte din costurile impuse de susținerea evenimentului. Sperăm ca iubitorii Festivalului și ai Concursului Enescu să fie alături de noi și în vreme de pandemie, așa cum sunt și în vremuri normale”, a declarat presei Oana Marinescu, directorul de comunicare al Festivalului Enescu.

 Achiziția biletelor și a abonamentelor se va face de pe site-ul Festivalului Enescu, prin intermediul platformei Eventim, de la acest link: https://www.festivalenescu.ro/bilete/ , sau direct de pe site-ul Eventim, de la acest link. Un bilet sau un abonament cumpărat va oferi spectatorului posibilitatea de a da acces la concerte unui număr de 3 IP-uri diferite. Elevii, studenții și profesorii de la școlile, liceele și universitățile de muzică vor avea acces gratuit, pe baza unui mecanism care va fi anunțat ulterior.

 Prețurile de vânzare sunt următoarele:

  1. Abonament integral, care acoperă 28 de evenimente de muzică clasică (gala de deschidere, concertele finale de la vioară, violoncel și pian, cele șase recitaluri extraordinare ale artiștilor invitați, etapa a II-a și semifinala fiecărei Secțiuni din cadrul Concursului) – 99 de lei, pentru trei IP-uri diferite.
  2. Abonament parțial, care acoperă 10 evenimente de muzică clasică (gala de deschidere, concertele finale ale etapelor de vioară, violoncel, pian și cele șase recitaluri extraordinare ale artiștilor invitați – 89 de lei, pentru trei IP-uri diferite.
  3. Bilet individual, pentru un singur concert (gală, una dintre finalele la vioară, violoncel, sau pian) sau un recital extraordinar – 29 de lei pentru trei IP-uri diferite.

 Concertele vor fi vizionate pe platforma Concursului Enescu, accesibilă din momentul începerii evenimentului pe www.festivalenescu.ro/. Intrarea pe platforma video se va face utilizând codul de acces înscris pe bilet și marcat ca atare. Fiecare cod este unic și este format din litere și cifre. Pentru mai multe detalii legate de procesul de achiziție și utilizare a biletelor, vă rugăm să contactați echipa Eventim, la adresa de mail contact@eventim.ro sau la telefon 0730.240.249,  0728 999 775, de luni până vineri, de la ora 10.00 la ora 18.00.

Ce aduce frumos Concursul Enescu 2020 în viața publicului:

  • 21 recitaluri și concerte susținute de tineri muzicieni în cadrul a 3 etape de concurs transmise online, la 3 instrumente – vioară, violoncel și pian – pe parcursul a 3 săptămâni, în inima culturală a Bucureștiului: Ateneul Român
  • 272 de tineri muzicieni din 40 de țări înscriși la cele patru secțiuni: vioară, violoncel, pian, compoziție
  • 4 jurii internaționale, formate din artiști şi pedagogi recunoscuți
  • Gala de deschidere oferă publicului două lucrări în premieră mondială:
    • Brahmsodia, Triplu-concert, pentru vioară, violoncel și pian, op. 169, compus de Dan Dediu, la solicitarea organizatorilor Concursului
    • Concert pour clarinette et orchestre, de Alexandru Murariu, câștigătorul Secțiunii de compoziție din 2018
  • 6 laureați ai Concursului din edițiile trecute vor interpreta în Gala de deschidere (trei) și vor susține recitaluri (alți trei)
  • 3 recitaluri extraordinare susținute de muzicieni-reper ai momentului, membri ai juriilor
  • 4 dirijori cunoscuți la nivel internațional
  • 4 concerte speciale, susținute de Filarmonica George Enescu: Gala de deschidere (29.08.2020) și cele trei finale la vioară (8.09.2020), violoncel (14.09.2020) și pian (20.09.2020)
  • 3 etape de concurs la 3 instrumente (vioară, violoncel, pian), jurizare internațională la secțiunea de compoziție și emoțiile tinerilor muzicieni care au învins constrângerile pandemiei pentru a participa la Concurs.

Programul complet al Concursului poate fi consultat aici: https://www.festivalenescu.ro/program/

Listele complete ale concurenților care intră în concurs, la cele trei secțiuni, pot fi găsite pe www.festivalenescu.ro, la secțiunea „Rezultate”.

Decizia privind accesul publicului în sala Ateneului Român va fi luată în cursul lunii august, în funcție de situația sanitară din București. Totuși, numărul de locuri disponibile în sală va fi mult mai mic decât în mod obișnuit, pentru a asigura distanțarea socială. Organizatorii Concursului au luat măsurile necesare pentru a proteja sănătatea atât a artiștilor care vin în România, cât și a publicului.

Organizatorul își rezervă dreptul de a schimba formatul unor evenimente și după caz, de a amâna sau anula anumite evenimente din cadrul Concursului Enescu, în cazul în care atari măsuri ar fi necesare sau dezirabile în contextul generat de evoluția pandemiei COVID-19. În orice caz, în cazul anulării Concursului din motive de forță majoră, banii vor fi returnați cumpărătorilor, la fel cum taxele de înregistrare vor fi restituite tuturor concurenților.

Spectatorii care au cumpărat deja bilete în sală la concertele din cadrul Concursului Enescu sunt rugați să se adreseze Eventim (contact@eventim.ro, tel. 0730.240.249; 0728 999 775), pentru returnarea banilor sau, din august, pentru alocarea unor noi locuri, conform algoritmului impus de regulile de distanțare socială.

Concursul George Enescu funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii interpreţi de marcă ai lumii și de promovare a lucrărilor marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat în România. Ediția din acest an a Concursului este programată să aibă loc între 29 august și 20 septembrie 2020. Concursul are patru secțiuni – vioară, violoncel, pian și compoziție – iar standardele internaționale după care este organizat îl poziționează în vârful ierarhiei evenimentelor de gen desfășurate în peisajul muzicii clasice din România. Ediția din acest an are programate 28 de concerte și recitaluri deschise publicului larg.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.