Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, sancționează ipocrizia țărilor din Vest și apără interesele transportatorilor români
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a vorbit, la Radio Timișoara, despre controversatul pachet de mobilitate care reglementează transportul international, pachet care a trecut de votul Parlamentului European în urma negocierilor dintre șefii de stat și de guvern din Consiliul European.
“Timp de trei ani am făcut opoziție acestui pachet, am prezentat argumente și amendamente alături de eurodeputați din statele din Est, însă, votul majorității în Parlamentul European și-a spus cuvântul. Din păcate, în Consiliul European, țările din Est nu au avut succes, președintele României, Klaus Iohannis, nu a susținut modificările acestui pachet prin care transportatorii din România și țările din Est să aibă condiții egale în interiorul pieței interne în efectuarea transportului international”, a precizat Maria Grapini care a adăugat că din acest motiv a făcut demersuri la Comisia Europeană prin care a solicitat un studiu de impact al aplicării acestui pachet pe mobilitate.
În opinia europarlamentarului roman, întoarcerea camionului gol aduce un impact asupra mediului, în contextul în care Comisia Europeană are un pachetul de măsuri privind diminuarea emisiilor, până la emisii zero, în perioada 2030-2050.
“Cred că era normal ca înainte de a aplica acest pachet să avem un studiu de impact asupra mediului și asupra economiei. Răspunsul Comisiei Europeane este favorabil demersului meu, fiind de acord să se facă un studiu de impact, însă, până la a avea rezultatele acestui studiu, pachetul de mobilitate se va aplica și va aduce prejudicii economice enorme firmelor de transport din România. Și mă refer aici la întoarcerea camionului gol, la regulile privind parcarea, la faptul că șoferii sunt obligați să se întoarcă acasă la un anumit interval. Toate acestea reprezintă un dezavantaj pentru firmele din România”, a punctat europarlamentarul Grapini.
De asemenea, Maria Grapini a sancționat ipocrizia țărilor din Vest care au susținut că prin votarea acestui pachet au vrut să elimine dumpingul. “S-a demonstrat că dumping social fac firmele din Vest care își deschid căsuțe poștale și duc șoferii din România, Bulgaria, Polonia în țările din Vest unde sunt plătiți la salariu, diferit față de țările de baștină. De aceea, cred că România ar trebui să facă un demers la Curtea Europeană prin care să solicite anularea acestui pachet și reluarea dezbaterilor pentru a avea un regulament care să permit accesul echitabil la piața internă a tuturor țărilor și firmelor de transport international”, a conchis europarlamentarul umanist.