Guvernul Orban a declarat „război” clanurilor interlope
Guvernul „duce un război cu toate clanurile interlope, a anunțat Ludovic Orban, care a precizat că, cine nu e în aceeași barcă, pleacă acasă.
Subiectul a reapărut pe agenda publică după priveghiul și înmormântarea liderului clanului Duduianu, care au fost supravegheate de efective impresionante de polițiști și jandarmi.
Această mobilizare fără precedent a forțelor de ordine, care au păzit vila lui Emi Pian, a fost aspru criticată atât de reprezentanți ai societății civile, cât și de lideri ai sindicatelor din poliție.
„Guvernul pe care îl conduc duce un război cu toate clanurile interlope, cu infracționalitatea și cu ilegalitatea, iar cine nu se angajează în acest război va pleca mai devreme sau mai târziu”, a răspuns Ludovic Orban, la un post TV.
„Voi face o analiză şi… Răspunsul vi l-am dat foarte clar: Guvernul pe care îl conduc duce, este în război total cu infracționalitatea și cu toți acești indivizi care se cred mai presus de lege. Deci am solicitat amendarea oricărui om care nu respectă legea şi asta solicit întotdeauna”, a subliniat premierul.
Un mesaj pentru interlopi a venit zilele trecute și din partea ministrului de Interne, Marcel Vela, care le-a transmis: „Suntem cu ochii pe voi.”