Avertisment dur al CE: România, singura țară din UE care nu va putea ține sub control îndatorarea în 2021!

Potrivit estimărilor făcute de Comisia Europeană, România este singura ţară din UE care nu va putea ţine sub control îndatorarea în 2021. Datoria statului român va creşte anul acesta la 46,2 %, comparativ cu 35,2 % anul trecut.  Avansul de 11 puncte procentuale este sub media UE, prognozată să urce cu 15,7 puncte procentuale.

Datoria totală a statului român crește anul acesta la 5.027 de euro în numele fiecărui român, față de 4.023 de euro anul trecut și 2.933 de euro în anul 2014. Cu împrumuturile pe care Comisia Europeană estimează că statul le va lua în 2021, datoria ce revine fiecărui român va ajunge la 6.341 de euro.

Situația gravă a României anul următor este determinată de deciziile guvernanților, care în ultimii ani au crescut cheltuielile de la bugetul statului, fără să asigure, însă, că au și veniturile necesare pentru a le acoperi. Statul român are venituri mici comparativ cu alte țări membre UE, estimarea pentru acest an fiind de circa 32%, comparativ cu o medie europeană de peste 46%. Problema în cazul României este data de faptul că deși colectează puțin, Guvernul are asumate obligații semnificative, o pondere mare având cheltuielile rigide, foarte greu de redus în caz de probleme economice, precum cele cu pensiile și salariile, potrivit profit.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.