Secretarul de stat în MFP, Sebastian Burduja: Românii trebuie să știe că există o echipă care muncește zi-lumină pentru a lasa în urmă o țară mai bună!
“Războiul” împotriva pandemiei de COVID-19 continuă. În timp ce de o parte a baricadei demagogia, populismul și iresponsabilitatea pesedistă inundă România, pe de o altă parte, Guvernul Orban caută și găsește soluțiile pliate pe o criză necruțătoare nu nu numai din punct de vedere sanitar, dar și economic. Ce s-ar fi întâmplat, însă, în eventualitatea în care, în acest luni infernale, la conducerea României s-ar fi aflat Guvernul Viorica Dăncilă, controlat din umbră de (astăzi condamnatul) Liviu Dragnea? Cu Iordache, Nicolicea, Codrin Ștefănescu, Șerban Nicolae și alți pesediști celebri la „butoanele” României? Nimeni alții decât cei care, la unison, cer astăzi, în disprețul resurselor bugetare limitate devalizate chiar de ei, pensii și alocații dublate! Tot ce contează pentru aceștia este palierul electoral, disperarea că, poate, pe 6 decembrie vor reuși să-i păcălească, din nou, pe români.
În tot acest timp, Guvernul Orban continuă să conducă România spre normalitate, spre modernizare, spre o reformă reală a instituțiilor statului. Din păcate, fără un Parlament care să îi fie un partener real, fără o majoritate pro-reformarea României, nimic nu se va schimba, decât foarte greu, în direcția dorită de fiecare dintre noi. Tocmai din acest motiv votul din 6 decembrie devine mai important decât oricând!
“Am participat ieri la ședinta de guvern. Dincolo de orice partizanat politic, dincolo de excesele de limbaj (si nu numai) ale unor competitori din arena publica, dincolo de scepticismul cronic din cauza căruia nu mai credem in nimeni si in nimic, românii trebuie sa stie ca exista o echipa care muncește zi-lumina pentru a lasa in urma o țara mai buna.
Visul meu rămâne România in care toti românii sa se întoarcă acasa. Si sunt convins ca il vom împlini impreuna. Va mulțumesc tuturor celor care dați o șansa acestui vis”, a precizat, pe pagina sa de Facebook, secretarul de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Sebastian Burduja.