Alexandru Dedu, către jucătorii echipei naționale:”Trebuie să avem un singur gând: calificarea la Euro”!
Înainte de startul preliminariilor pentru turneul final din 2022, șeful handbalului românesc a mers la antrenamentul ”tricolorilor”, i-a încurajat și le-a trasat obiectivul pentru meciurile care urmează.
Din 1996 naționala masculină n-a mai ”prins” un turneu final continental, iar acest lucru apasă greu pe umerii tuturor. Actuala generație vrea să întrerupă seria de 12 competiții continentale ratate, iar președintele FRH este în asentimentul handbaliștilor.
Tocmai pentru a le arăta încredere și susținere totală, Alexandru Dedu a mers la antrenamentul ”tricolorilor”, a discutat cu ei și i-a încurajat înainte de startul calificărilor, acolo unde elevii lui Rareș Fortuneanu vor da piept cu Suedia, Muntenegru și Kosovo.
” Dorim să ne calificăm și pornim preliminariile cu acest lucru în minte. Avem în loc câțiva jucători aflați pe final de carieră, în același timp sunt și jucători la început de drum la națională, este un mix care s-ar putea să genereze performanță și mi-ar plăcea ca cei care se apropie de final de carieră să o facă printr-o calificare și să evolueze la un turneu final major” – Alexandru Dedu, președinte Federația Română de Handbal.
”Suedia nu e intangibilă”
Șeful handbalului românesc a analizat grupa din care naționala face parte și mizează pe surprize.
” Cu Suedia nu o să fie ușor, au jucători cu multă experiență, sunt o națională mai bine clasată decât noi, dar plecăm cu multă încredere. Suedia nu e intangibilă, în sport se pot întâmpla surprize din toate părțile. Ne luptăm direct cu Muntenegru, o echipă cu care am mai avut meciuri, victorii împărțite, ne batem cu ei de la egal la egal” – Alexandru Dedu, președinte Federația Română de Handbal.
Hanbdalul își continuă competițiile
Situația generată de pandemia de Coronavirus a dat peste cap sportul și tot ce presupune pregătie și competiții. În România, handbalul se dispută după reguli stricte, dar pornirea competițiilor în august le-a oferit jucătorilor șansa de a reintra în ritm mai ușor și de a fi mai antrenați pentru meciurile echipelor naționale.
”Dorința noastră de a avea competiție ne-a ajutat foarte mult în perspectiva acestor meciuri internaționale. Avem obiectie importante pe final de an și nu ne puteam prezenta cu trebuie, dacă nu porneam la drum. Am reușit, iar în momentul de față sperăm să ne apropiem de finalul anului cu turul aproape terminat în competiția masculină, iar la fete să avem 6-7 etape jucate. Ce țară știe să negocieze bine din punct de vedere sportiv situația Covid-19, va avea beneficii cel puțin două cicluri olimpce. Lucru acesta se va vedea foarte curând” – Alexandru Dedu, președinte Federația Română de Handbal.
”Tricolorii” întâlnesc pe 5 noiembrie Suedia în deplasare, iar trei zile mai târziu joacă la Baia Mare contra selecționatei din Muntenegru.
Jucătorii convocați pentru ”dubla” cu Suedia și Muntenegru:
Popescu Mihai – Saint Raphael (FRA)
Vasile Dani – Dobrogea Sud Constanța
Iancu Ionut – Dobrogea Sud Constanța
Negru Nicușor – Dinamo București
Csog Vencel – CSM Făgăraș
Racotea Dan – Bidasoa Irun (SPA)
Botea Tudor – Dinamo București
Buzle Andrei – Minaur Baia Mare
Fenici Cristian – Politehnica Timisoara
Cabut Calin – Minaur Baia Mare
Csepreghi Alexandru – Minaur Baia Mare
Sadoveac Marius – Politehnica Timișoara
Cristi Ghiță – Potaissa Turda
Iordachi Eduard – CSM Bacău
Bujor Gabriel – Dunărea Călărași
Thalmaier Roland – Potaissa Turda
Szasz Andras – Dinamo București
Cristescu Albert – Minaur Baia Mare
Dumitriu Gabriel – Dunărea Călărași
Dedu Călin – Politehnica Timișoara
Fotache Viorel – CSM București.