Europarlamentarul Maria Grapini, mesaj de Ziua Internațională a Drepturilor Omului: “România are restanțe majore la acest capitol!”
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a transmis un mesaj românilor, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului. În context, Maria Grapini atrage atenția autorităților naționale că au obligația de a respecta drepturile fiecărui cetățean și de a asigura funcționarea instituțiilor, astfel încât să nu fie afectate drepturile cetățenilor.
„Lipsa accesului la spitale a bolnavilor cronici, lipsa sau limitarea accesului la educație a tuturor copiilor, cazurile multiple de erori judiciare sancționate la CEDO arată că România are restanțe majore la acest capitol”, a mai spus europarlamentarul umanist.
“Ca membru în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European și comisar al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (OADOR) doresc să subliniez că drepturile omului sunt primordiale în democrație, iar guvernele, indiferent de culoarea politică, nu trebuie să îngrădească libertățile cetățenești, consfințite prin legislație.
Drepturile omului nu sunt doar principii scrise, nu sunt doar fraze ale idealului uman, ele sunt realităţi, necesităţi şi doleanţe ale societăţii internaţionale, sunt esenţa fiecărui locuitor al acestei planete.
Sistemul de norme ce reglementează Drepturile Omului trebuie să fie principiul de bază al fiecărui politician, al fiecărui stat şi instituţii internaţionale.
Din păcate, România trece printr-o perioadă în care drepturile cetățenilor sunt restrânse, neproporțional însă, în raport cu situația pandemică actuală! Lipsa accesului la spitale a bolnavilor cronici, lipsa sau limitarea accesului la educație a tuturor copiilor, cazurile multiple de erori judiciare sancționate la CEDO arată că România are restanțe majore la acest capitol.
De Ziua internațională a drepturilor omului, atrag încă o dată atenția autorităților naționale că au obligația de a respecta drepturile fiecărui cetățean și de a asigura funcționarea instituțiilor, astfel încât să nu fie afectate drepturile cetățenilor!
Urez tuturor românilor sănătate și îi indemn să-și cunoască drepturile și să lupte pentru respectarea lor, prin mijloacele democratice prevăzute în legile naționale și europene”, a precizat, în mesajul său, europarlamentarul Maria Grapini.