George Simion si AUR sesizeaza CCR: „Protestăm faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei, la doua noaptea, făcându-se nişte grave abuzuri!”
Prima sesizare la Curtea Constituțională (CCR) din noul Parlament o va face proaspătul partid intrat în Parlament: Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR). Liderul George Simion a anunțat marți că va sesiza CCR în legătură cu modul în care a fost aleasă conducerea Camerei Deputaţilor.
George Simion a spus că parlamentarii AUR sunt nemulţumiţi şi de modul în care sunt înfiinţate comisiile parlamentare.
„Protestăm vehement faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei noaptea trecută, la 2 noaptea, făcând nişte grave abuzuri, uzurpând nişte calităţi oficiale. Noi aveam preşedintele Camerei Deputaţilor, decanul de vârstă care a declarat şedinţa închisă. Conform regulamentului, trebuia convocată o nouă şedinţă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Grupul nostru parlamentar nu a mai fost convocat. Vom face o sesizare în acest sens la Curtea Constituțională pentru că avem precedente legale – felul în care a fost încălcat Regulamentul Camerei Deputaților și uzurparea de calități oficiale”, a declarat George Simion la Parlament.
Ludovic Orban a fost ales președinte al Camerei Deputaților în noaptea de luni spre marți, la ora 2.00, la o oră de la reluarea ședinței. Decanul de vârstă de la AUR a decis închiderea lucrărilor lînainte de miezul nopții pe motiv că este obosit, iar deputații AUR au părăsit prima ședință de plen, fără a alege conducerea Camerei.