Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, anunță demiterea Violetei Vijulie din fruntea ANFP!
Ministrul Sănătăţii a anunţat, luni seară, că Violeta Vijulie va fi demisă de la şefia Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Reamintim că aceasta a declarat recent că Vlad Voiculescu își bate joc de procesul de vaccinare.
„E opinia dansei, dar cred ca dansa va fi schimbata curand din functie. Nu este o amenintare, este ceea ce stiu eu”, a declarat ministrul Sănătăţii la Antena3.ro.
Reamintim că Violeta Vijulie a transmis recent că prin ceea ce face și afirmă Vlad Voiculescu își bate joc de procesul de vaccinare și că ar trebui ca de urgență la minister să revină Nelu Tătaru, fostul ministru PNL al Sănătății.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a mai declarat, luni, că dacă populația se va vaccina, putem să scăpăm de pandemie în următoarele şase sau nouă luni.
„Cred că noi trebuie să respectăm viața și sănătatea, dincolo de orice. Și a fost greu până acum și cred că o să mai fie greu, dar împreună cred că putem să trecem peste asta. Și putem să câștigăm timp prin respectarea regulilor și să salvăm viața celor mai vulnerabili.
Iar de scăpat din asta o să scăpăm prin vaccinare. Este prima dacă când avem o șansă reală, o speranță că într-un timp definit, cât de cât definit, putem să vorbim despre 6 luni, putem să vorbim despre 9 luni, am putea să scăpăm de această pandemie.
Gândiți-vă puțin cum vedeați lucrurile în martie anul trecut, dacă v-ar fi spus cineva că în iarna următoare o să fie mai rău, cum ați fi primit atunci vestea că există un vaccin”, a precizat ministrul.