Clotilde Armand taie „în carne vie” la Primăria Sectorului 1: „Arhitecta șefă, demisă. Poliția Locală are o nouă conducere!”

Clotilde Armand a anunţat prima demitere din Primăria Sectorului 1 în 2021. Arhitecta-şef a fost eliberată din funcţie de edilul Sectorului 1 care a precizat că are nevoie de oameni care să nu lucreze pentru „interese transpartinice”.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat că în curând va fi organizat un concurs pentru ocuparea acestui post.

„Am eliberat-o din funcţie pe arhitecta șef a Primăriei Sectorului 1. Vom lansa curând un concurs public pentru ocuparea acestei poziții. De asemenea, Poliția locală are o nouă conducere și pregătim reorganizarea acestei instituții. Avem nevoie de oameni care să lucreze pentru oameni… nu pentru interese transpartinice. Continuăm!”, a scris primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, pe Facebook.

În noiembrie 2020, Clotilde Armand a făcut alte demiteri. Trei şefi de direcţii au fost eliberaţi din funcţii, fiind invocată incompetenţa şi lipsă de responsabilitate în cheltuirea banului public.

„Directorul Administrației Domeniului Public Sector 1, directorul Poliției Locale Sector 1 și directorul Direcției de Investiții vor fi demiși începând cu data de astăzi. Aceste 3 direcții moștenite în forma actuală de la vechea administrație au creat un deficit de peste 700 milioane de lei în acest an și pun în dificultate bugetul local.

Incompetența, neglijența și achizițiile publice suspecte nu mai au ce căuta în această instituție. Repet: am zero toleranță față de cei care au ales să fenteze legea și nu-și îndeplinesc atribuțiile”, a scris Clotilde Armand, pe Facebook.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.