Şocant: Tentativă de ştrangulare a unui copil de şapte ani din Neamţ!
Un copil în vârstă de şapte ani, din judeţul Neamţ, este internat în comă la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi, cu urme care arătau că a fost strangulat cu o funie, iar Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili dacă a fost vorba despre accident sau agresiune.
Iniţial, copilul a fost transportat cu o ambulanţă la spitalul din Roman, unde a fost intubat şi resuscitat, însă din cauza stării grave a fost transferat la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, informează Mediafax. Potrivit medicilor spitalului ieşean, băiatul, care este din judeţul Neamţ şi provine dintr-o familie cu cinci copii, ar fi fost găsit în curtea părinţilor săi de către rude care au sunat la 112.
Medicii ieşeni presupun că, cel mai probabil, băiatul s-a strangulat cu o funie.”Copilul este în stare gravă, în comă de gradul trei, fiind intubat şi internat în clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă. În urma investigaţiilor, am putut observa că marca cervicală s-a intensificat, dând cadrelor medicale bănuiala că micuţul a fost strangulat. Prognosticul în acest caz este unul rezervat“, a declarat, sâmbătă, medicul Lucian Cernahoschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi.
Medicii au sesizat Poliţia, care a început o anchetă în acest caz pentru a stabili dacă a fost vorba despre accident sau agresiune.