Rețea infracțională care falsifica și distribuia certificate medicale false COVID-19, destructurată la Baia Mare!

Poliţiştii băimăreni de investigaţii criminale au reuşit destructurarea unei reţele infracţionale bănuite de falsificarea şi distribuirea unor certificate medicale false, care atestă un rezultat negativ la testarea COVID-19.

Potrivit IPJ Maramureş, în cursul lunii ianuarie, ca urmare a exploatării unor date de interes operativ, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane care călătoresc în Uniunea Europeană îşi procură certificate false, care atestă că au efectuat teste COVID (PCR), al cărui rezultat este negativ.

„Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că gruparea punea la dispoziţia cetăţenilor care călătoresc în Uniunea Europeană adeverinţe false de testare Covid, contra sumei de aproximativ 200 de lei„, a spus Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

Totodată, cu sprijinul lucrătorilor de frontieră, într-un punct de trecere al frontierei, asupra persoanelor aflate într-un autoturism, au fost descoperite înscrisuri din categoria celor menţionate. S-a dispus reţinerea a doi suspecţi, ulterior, fiind pusă în mişcare acţiunea penală faţă de aceştia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.