Crima care a șocat Sibiul. Și-a ucis, din gelozie, concubina cu 20 de lovituri de cuțit!
Un bărbat a fost reţinut şi se va cere arestarea sa preventivă după ce şi-a omorât concubina cu 20 de lovituri de cuţit, între cei doi izbucnind un scandal provocat de gelozie.
Un bărbat de 42 de ani a mers la Poliția Deva și le-a spus că și-a ucis fosta iubită. Polițiștii și-au alertat colegii, iar când au ajuns la locul indicat, au găsit victima.
Bărbatul de 42 de ani şi tânăra de 30 de ani au avut o relaţie o perioadă de timp, iar acum locuiau în aceeași scară, pe același palier, într-un bloc din Cartierul Arhitecților, localitatea Cisnădie, județul Sibiu.
Deși femeia obţinuse un ordin de protecţie împotriva individului, valabil până la vară, sâmbătă seara bărbatul și-a vizitat fosta iubită, au declarat pentru news.ro surse judiciare. Între cei doi a izbucnit un scandal, iar bărbatul susţine că femeia l-ar fi atacat cu un cuţit, pe care i l-a luat din mână şi a înjunghiat-o în gât.
„Inculpatul bănuia că victima îl înşală cu un alt bărbat, motiv pentru care a confruntat-o cu privire la acest aspect, reproşându-i şi faptul că stă cu el doar pentru bani, că îşi cumpără haine folosind cardul său. Discuţia între cei doi a degenerat în îmbrânceli reciproce, L.D. E. zgâriindu-l pe D. C. V. în zona feţei şi lovindu-l cu un ibric în cap. Potrivit declaraţiei inculpatului, la un moment dat victima ar fi venit spre el cu un cuţit, moment în care acesta i l-ar fi întors înspre gât. Acesta a lovit-o la nivelul feţei şi membrelor, iar apoi a înjunghiat-o de mai multe ori la nivelul gâtului şi toracelui cu un cuţit de bucătărie. Ulterior, autorul s-a deplasat la domiciliul fratelui său din municipiul Deva, iar apoi s-a autodenunţat la Poliţia Municipiului Deva”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.