Anca Dragu vrea tineri în echipa sa de comunicare. Promovarea tinerilor, o prioritate pentru noul președinte al Senatului!

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a anunţat că voluntarii pe care doreşte să îi includă în echipa sa de comunicare vor fi remuneraţi.

„În urma reacţiilor apărute în comentariile ultimei postări, este necesară o clarificare: stilul informal de a scrie poate fi câteodată interpretat eronat. Voluntarii, adică cei dornici de implicare, nu cei care prestează activităţi de voluntariat, vor fi contractaţi şi remuneraţi după normele în vigoare, anume după legea 176/2018”, a scris Anca Dragu pe Facebook.

Preşedintele Senatului a afirmat luni seară că „tinerii trebuie să aibă posibilitatea de a căpăta experienţă în instituţiile statului”.

„De aceea, căutăm doi voluntari care să facă parte din echipa noastră de comunicare într-un internship pe durata a 3 luni. Vrem alături de noi tineri care au încredere în ei şi în noi, care sunt creativi, perspicace, cărora le este firesc să lucreze în echipă şi care vorbesc fluent limba engleză, iar gramatica limbii noastre nu reprezintă un mister pentru ei. Trebuie precizat că spiritul de iniţiativă şi simţul umorului sunt foarte importante”, a anunţat Anca Dragu, pe Facebook.

Cerinţele enumerate sunt: absolvenţi de liceu, studenţi sau absolvenţi de program universitar licenţă; minimum un an experienţă de voluntariat; experienţă în project management reprezintă un plus, disponibilitate minim 20 de ore pe săptămână, utilizează cu uşurinţă platforme precum: Facebook, Instagram, Twitter, LinkedIn, capacitate de analiză şi înţelegere a statisticilor conturilor de social media; să fie la curent cu trendurile din online şi să ştie să identifice oportunităţile de comunicare în mediul digital.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.