Ludovic Orban, susținere masivă pentru un nou mandat de președinte PNL. Și filialele Caraș-Severin și Iași merg pe mâna lui Orban!
Ludovic Orban a primit o confirmare de susținere la Congresul PNL. Biroul Politic Județean al filialei PNL Caraș-Severin a decis, vineri, să sprijine candidatura președintelui PNL pentru un nou mandat în fruntea partidului.
„Rezultatele foarte bune însumate la toate rundele de alegeri din 2019 și 2020, performanța la guvernare în funcția de prim-ministru, precum și modalitatea în care a condus PNL, apreciată de marea majoritate a reprezentanților din administrația locală, constituie argumentele pentru care Biroul Permanent Județean al filialei PNL Caraș-Severin a luat decizia cu unanimitate de voturi”, se arată într-un comunicat al organizației de unde provine fostul ministru de Interne – Marcel Vela.
„Îl cunosc pe Ludovic Orban de 30 de ani și am lucrat împreună multă vreme, inclusiv în Guvernul precedent. A reușit să unească partidul, să câștige alegeri, să-l aducă la guvernare, dar mai ales să fie un premier performant, în cea mai grea perioadă prin care a trecut România.
În plus, aprecierea de care se bucură în rândul membrilor PNL, precum și deschiderea și disponibilitatea față de aceștia întăresc decizia mea personală cât și a filialei de susținere pentru Ludovic Orban”, a transmis liderul județean Marcel Vela.
Biroul Politic Judeţean al PNL Iaşi a decis, cu unanimitate de voturi, să susţină la viitorul congres al Partidului Naţional Liberal candidatura actualului preşedinte al formaţiunii, Ludovic Orban, pentru un nou mandat în această funcţie.
Liberalii ieşeni susţin că în mandatul lui Ludovic Orban au obţinut rezultate foarte bune în ultimele trei scrutine electorale, reuşind să ofere judeţului prima administraţie liberală completă din ultimii 30 de ani, atât la Primăria Municipiului Iaşi, cât şi la Consiliul Judeţean Iaşi.
„Împreună cu membrii şi colegii mei din PNL Iaşi voi susţine candidatura lui Ludovic Orban pentru încă un mandat de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Apreciez toate eforturile pe care le-a făcut în calitate de prim-ministru pentru a sprijini România în timpul crizei generate de pandemie şi totodată eforturile de a transforma PNL în principala opţiune de vot a românilor. Este o alegere asumată pe care am luat-o din respect pentru ieşeni, care au votat programul nostru de guvernare şi viziunea liberală pe care le-am construit şi împreună cu Ludovic Orban. În timpul cât a fost prim-ministru, Guvernul României şi-a îndreptat pentru prima dată atenţia către judeţul Iaşi şi către întreaga Moldovă. Niciodată Iaşiul nu a mai fost vizitat atât de des de un premier ca pe durata mandatului domnului Orban, niciodată nu a existat un interes mai mare asupra proiectelor Moldovei ca în timpul în care domnia sa a fost în fruntea Guvernului”, spune preşedintele PNL Iaşi, Costel Alexe.
El a amintit că în timp ce Orban era premier a fost deblocat proiectul Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, au fost explorate oportunităţile de a finanţa autostrada Unirii prin identificarea soluţiei pentru podul de peste Prut, a fost demarată licitaţia pentru varianta de ocolire în zona sudică a municipiului Iaşi, pentru care, de curând, a fost semnat contractul cu firma de proiectare.