MAE rus critică dur sistemul antirachetă din România

Măsurile de militarizare luate de NATO în sud-estul Europei, inclusiv instalarea elementelor antirachetă în România, intră în contradicţie cu stabilitatea Europei, consideră Ministerul rus de Externe, criticând inclusiv presupusa implicare a Bucureştiului în practicile CIA, relatează agenţia TASS.

Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a reacţionat astfel la declaraţii atribuite lui Mike Rogers, preşedintele Subcomisiei pentru Forţe Strategice din Camera Reprezentanţilor. Rogers ar fi declarat că elementele antirachetă de la Deveselu vor avea, printre altele, rolul de a contracara potenţiale ameninţări din partea Rusiei.

„În acest mod, congresmanul a confirmat validitatea dubiilor Rusiei privind scopul declarat al instalării elementelor antirachetă”, a subliniat Lukaşevici.”Rolul încredinţat României pentru acest proiect american este pe departe atât de onorabil cum este prezentat. Implicarea Bucureştiului într-un alt proiect american, confirmată de recentul raport senatorial privind actele de tortură comise în închisori CIA, i-a pus pe oficialii români, nevoiţi să evite întrebările jurnaliştilor, într-o poziţie aproape penibilă”, a subliniat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.