Program educațional oferit de Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti. Mii de liceeni înscriși la meditațiile on-line în regim gratuit!
La mai puțin de o lună de zile de la demararea noului program educațional , gratuit, pentru elevii aflaţi în ultimul an de studii din ciclul preuniversitar , program de pregătire intensivă la materiile fizică, matematică și informatică, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti a înregistrat un număr record de participanți.
În contextul actual general al restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti a reluat , dar în format on-line, din data de 13 aprilie, programul educațional dedicat liceenilor aflaţi în ultimul an de studii, program prin care aceștia pot beneficia de meditații oferite de către cadrele didactice ale UPB.
În urma promovării cursurilor de pregătire gratuită pentru materiile fizică, matematică și informatică s-au înscris până acum 2.591 de elevi, programul educațional derulându-se anul acesta săptămânal, exclusiv on-line, pe platforma Zoom.
Potrivit ultimelor date înregistrate, 808 elevi s-au înscris pentru pregătirea la fizică, 1.203, pentru matematică, în timp ce pentru informatică și-au manifestat interesul 580 de liceeni. Precizăm faptul că aceste cursuri de pregătire gratuită se desfășoară săptămânal după următorul program:
Fizică: Marți, interval orar 17:00 – 19:00
Matematică :Miercuri, interval orar 17:00-19:00
Informatică : Joi, interval orar 17:00-19:00
Acest program special dedicat liceenilor se derulează în perioada 13 Aprilie-15 Iulie, 2021.