Militarii români au început retragerea din Afganistan
Primul contingent, alcătuit din aproximativ 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit, sâmbătă, la Baza 90 Transport Aerian cu o aeronavă C 17 Globemaster III a partenerului american, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Retragerea este cuprinsă în planul de revenire din Afganistan a celor peste 600 de militari români, plan coordonat cu comandanţii din teatrul de operaţii, „astfel încât procesul să se desfăşoare coerent şi în condiţii de maximă siguranţă”.
Finalizarea procedurilor va avea loc până la 11 septembrie 2021, dar, din motive de securitate, calendarul repatrierii militarilor nu este public, însă este sincronizat permanent cu planificările celorlalţi membri ai Alianţei Nord-Atlantice, precizează MApN.
Ministerul Apărării Naţionale a demarat, de la 1 mai, procesul de retragere a trupelor, conform Declaraţiei comune a Consiliului Nord-Atlantic adoptată la recenta reuniune extraordinară comună a miniştrilor de externe şi miniştrilor apărării din statele membre ale NATO.
România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operaţia Enduring Freedom, cât şi la ISAF, în spiritul solidarităţii faţă de partenerul strategic american şi pentru consolidarea poziţiei naţionale ca partener aliat.
În ianuarie 2001, primele efective de militari români, un pluton de poliţie militară, o aeronavă C130 Hercules şi ofiţeri de legătură au fost dislocaţi în Afganistan, în cadrul operaţiei ISAF, iar în luna iulie 2002 a fost dislocat în teatrul de operaţii Afganistan primul batalion de infanterie românesc într-o misiune de luptă în afara teritoriului naţional după cel de-al Doilea Război Mondial.
Din 2002 şi până în prezent, peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotaţii de câte şase luni, atât în cadrul unor elemente de comandă şi control de nivel brigadă, cât şi în cadrul unor structuri de forţe de nivel batalion, companie, pluton, echipe operaţionale de consiliere şi legătură (OMLT), detaşamente din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale, echipe de instructori ANA Training, subunităţi CIMIC.