Alina Gorghiu consideră „patetic” discursul lui Ludovic Orban: „O demisie după pierderea alegerilor ar fi fost mai de ajutor!”
Senatoarea PNL Alina Gorghiu a calificat drept „patetic” discursul lui Ludovic Orban, care a declarat că a dat şi oferă în continuare Partidului Naţional Liberal mintea sa, sufletul, inima, timpul, energia şi că şi-ar da şi viaţa pentru partid.
Alina Gorghiu consideră că o demisie după alegerile parlamentare pierdute de PNL ar fi fost mai de ajutor şi este de părere că nu ar trebui să fie sfârşitul lumii când se termină un mandat.
„Aud că sunt lideri de partid care spun că şi-ar da şi viaţa pentru partid… Patetic pentru gustul meu. O demisie dată la timp, după alegeri, ar fi fost mai de ajutor. Când ţi se termină mandatul, nu e sfârşitul lumii. Hai să nu facem o drama din asta! Nu ajungi să fii canonizat doar pentru că vorbeşti despre cum te sacrifici. PS: ghiciţi voi cine e liderul care se vrea canonizat”, a scris Alina Gorghiu duminică pe Facebook.
Ludovic Orban a afirmat că a dat şi oferă în continuare Partidului Naţional Liberal mintea sa, sufletul, inima, timpul, energia „şi chiar şi viaţa mea dacă este nevoie”. Acesta a menţionat că nu există niciun fel de limită în efortul de care e capabil pentru a duce această formaţiune pe primul loc.