Ministrul Drulă, o nouă promisiune onorată: A fost semnat contractul pentru construcţia drumului care face legătura între Oradea şi A3!
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că a fost semnat un contract în valoare de 545 de milioane de lei pentru proiectarea şi construcţia drumului care va face legătura între Oradea şi Autostrada A3.
Cătălin Drulă anunţă ca a fost semnat contractul pentru construcţia drumului care face legătura între Oradea şi A3. Ministrul Transporturilor a mai precizat că lucrările ar putea fi finalizate înainte de 2023, termen prevăzut în contract.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că a fost semnat contractul cu antreprenorul austriac ce se va ocupa de coostrucţia drumului care face legătura între centura municipiului Oradea şi Autostrada A3.
„Am luat parte azi la semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia drumului care va face legătura dintre Centura Oradea (Calea Sântandrei) şi Autostrada A3 Transilvania, la Borş”, a scris ministrul pe Facebook.
Drulă a mai precizat că drumul de 19 kilometri va fi construit la profil de drum expres pe 13 kilometri, iar, pe 6 kilometri, la profil de drum naţional cu 4 benzi. Acest drum va cuprinde 3 noduri rutiere, respectiv 12 poduri, pasaje şi viaducte.
„Contractul valorează 545 de milioane de lei, prin finanţare europeană, iar ca termene avem 6 luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru execuţie. Am discutat cu antreprenorul austriac şi am obţinut promisiunea acestuia că lucrările vor fi gata chiar mai repede de termenul contractual, în 2023. Legăturile centrelor urbane la reţeaua de autostrăzi sunt o prioritate pentru echipa noastră”, a mai explicat ministrul Cătălin Drulă.