Două ateliere gratuite dedicate adolescenților în cadrul proiectului cultural „You Are Not Alone”
Teatrul Arte dell’Anima vă așteaptă la două ateliere cu psihologul Carmen Buși la ProEdus Hub București, în datele de 10 și 11 august, în intervalul orar 17-20. Pentru a participa, trimite un e-mail pe adresa teatru@artedellanima.ro sau un mesaj pe pagina de Facebook aici, în care să ne spui numele, vârsta și ziua în care vrei sa participi.
Aceste ateliere sunt destinate adolescenților cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Proiectul „You Are Not Alone” își propune să documenteze prin mijloace de cercetare și performative dificultățile cu care se confruntă adolescenții din România în urma pandemiei COVID-19.
Ce vom face?
În cadrul atelierelor, vor avea loc discuții și dezbateri libere cu psihologul Carmen Buși. Vom vrea să te cunoaștem, să discutăm despre fricile și așteptările fiecăruia dintre voi și să descoperim împreună cum putem trece mai ușor prin perioada adolescenței.
Cine este trainerul?
Carmen Buși este psiholog psihoterapeut clinician, specializare psihoterapii cognitiv-comportamentale și specialist în hipnoterapie.
„Cred cu putere că relația terapeutică este un dar pentru fiecare dintre noi. Îmi place sa spun că ne luăm de mână o vreme până depășești momentul dificil, iar apoi ne eliberăm mâinile mergând fiecare pe drumul lui. ” – Carmen Buși
Atelierele vor avea loc în cadrul proiectului „You Are Not Alone”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în cadrul sesiunii II/2021, aria Artele Spectacolului – Teatru.
Mulțumim partenerilor proiectului: Primăria Capitalei prin ProEdus-Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive, Teatrul Excelsior, Teatrul Nottara, Teatrul „George Ciprian” Buzău, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Elena Cuza”, depreHUB, Asociația COPAC, Asociația Equilibrium!
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
#YouAreNotAlone #Proiect #Cultural #Teatru #ArtedellAnima #CofinantatdeAFCN #afcn #ateliere #psiholog #Depresie #ProEdus #depreHUB #COPAC #Equilibrium