Limitare preventivă a vânzării de bilete la 70% din capacitatea Ateneului și a Auditoriumului pentru Festivalul Enescu

Organizatorii Festivalului Internațional anunță limitarea preventivă a vânzării de bilete la Ateneul Român  și la Auditorium la 70% din capacitatea sălii, având în vedere creșterea numărului de cazuri de COVID. În funcție de situația epidemiologică din București, înainte de începerea Festivalului, organizatorii vor evalua situația împreună cu autoritățile responsabile și vor decide dacă vor pune în vânzare locuri pentru a ocupa 100% din capacitatea sălii. Din acest motiv, condițiile sanitare pentru accesul la Ateneu anunțate inițial rămân în continuare în vigoare.

Pentru a facilita intrarea în sala Ateneului și la Auditorium, organizatorii vor folosi sisteme de verificare a certificatului european verde puse la dispoziție de STS. Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19.  Puteți găsi aici informații despre obținerea acestui document. Este util ca certificatul să fie descărcat în prealabil, astfel încât accesul la concerte să se deruleze rapid.

Sunt disponbile în continuare bilete la Ateneul Român, Sala Palatului, Sala Auditorium și Sala Radio. Pregătirile pentru venirea celor peste 3500 de artiști sunt avansate, în ciuda pandemiei. Organizatorii reasigură faptul că Festivalul Enescu va avea loc în perioada 28 august – 26 septembrie și că toate concertele se vor desfășura în condiții de siguranță sanitară. În cazul excepțional în care un concert nu are loc, cumpărătorii își vor putea recupera banii pentru biletele la acel eveniment.

Accesul la Sala Palatului și la Sala Radio se va face cu îndeplinirea condițiilor sanitare cu distanțare fizică și purtarea măștii de protecție. Masca de protecție va fi obligatorie și la Ateneu și la Auditorium.

Informații despre bilete

Puteți găsi informații despre procedura de achiziționare, precum și de condițiile de acces pe site-ul Festivalului, secțiunea Bilete.  Este posibil ca, din cauza pandemiei, să apară schimbări în program. Accesul în sălile de concerte se va face cu respectarea condițiilor sanitare, iar purtarea măștii va fi obligatorie.

Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 3500 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar și cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru spectatori, artiști, organizatori și jurnaliști.

Programul complet poate fi găsit pe site-ul festivalenescu.ro

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.