Teatrul Național ”I.L.Caragiale” anunță cu profundă tristețe pierderea celui care și-a dedicat întreaga viață slujirii Teatrului românesc a ultimei jumătăţi de veac – ION CARAMITRU

ION CARAMITRU :

”Nimic din ce aparține teatrului nu-mi e străin și, până la urmă, fiecare om trebuie să facă ceva în viață de care să nu-i fie rușine. Cea mai mare parte a lucrurilor pe care mi le-am propus ca actor, ca manager, ca ministru nu sunt lucruri de care să-mi fie rușine”.

”…Scena caută să vă fure din realitate, măcar o secundă. O secundă lungă, cât o viață, care să vă trimită cu gândul în stradă, în cosmos, în voi înșivă, în viață și chiar în moarte și neant. Să vă scoată din obișnuit”.

”În momente de criză ale societăţii Teatrul joacă un rol fundamental : criza poate crea anticorpi, care să îndrepte lumea spre lucrurile mai sigure, iar cultura este unul dintre acestea. Bucuria sufletului şi a minţii într-o sală de teatru poate compensa supărările diurne, pentru că Teatrul rămâne pururi interesant, bogat, semnificativ şi cald. Indiferent de context,  Teatrul se reface prin el însuşi. El nu va dispărea, va fi mereu în căutare”.

”Veniți la teatru când va trece totul, când ne vom însănătoși cu toții, veniți ca niște copii care chiar nu știu nimic și poate acuma s-au născut și, convinși că oglinda își respectă rostul, să urmăriți spectacolul ca și cum ar fi al vostru, al copilăriei voastre și dus acasă în ghiozdan, să-l păstrați cu sfințenie în caietul de amintiri al adolescenței. (Scris pentru azi, 27 martie 2020, inspirat şi din ce am scris în 2017)”.    

Ion Caramitru (1942-2021)

Reputat actor de teatru, film, radio și televiziune, regizor, manager, ministru al Culturii între anii 1996-2000, director al Teatrului Bulandra între 1990-1993, Ion Caramitru deţinea funcţia de preşedinte al UNITER din anul 1990 şi pe cea de director general al Teatrului Naţional din Bucureşti din anul 2005.

S-a născut în 1942, la București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, clasa prof. Beate Fredanov, în 1964, când a și debutat pe scena Teatrului Național din București, în „Eminescu” de Mircea Ștefănescu. Cele mai recente roluri au fost tot aici, în spectacolele Eduard al III-lea – rolul titular (2008), Prospero din Furtuna (2014), Shylock în Neguţătorul din Veneţia de Shakespeare (2019), mega-succesul Dineu cu proşti de Francis Veber (din 2012), precum şi în Ufo de Ivan Vyrypaev (2017) sau în spectacolul de teatru documentar „Jurnal de România.1989” (2020).

Cea mai mare parte a creaţiei actoriceşti a avut loc pe scena Teatrului L.S.Bulandra, între anii 1965 şi 2005, unde a dat naştere unor personaje de neuitat, între care Hamlet, remarcat şi dincolo de graniţele ţării. Pentru toată activitatea artistică legată de opera unuia dintre cei mai mari dramaturgi ai tuturor timpurilor, în 2016, Ion Caramitru a fost desemnat Ambasadorul Cultural Shakespeare în România, cu ocazia Anului Shakespeare – 400.

În paralel cu prodigioasa activitate de actor, a pus în scenă, în ţară şi în străinătate, zeci de spectacole (teatru, poezie, operă).

Între spectacolele pe care le-a regizat amintim: la Teatrul Bulandra: „Acasă” de David Storey (1992), „Forma mesei” de David Edgar (1991), „A treia țeapă” de Marin Sorescu (1988). Teatrul Țăndărică: „Bastiene și Bastienne” de W. A. Mozart. Opera din Belfast: „Evgheni Oneghin” de P.I. Ceaikovski, „The Tragedy of Carmen”, versiunea lui Peter Brook după Bizet. Thèâtre du Signe (Japonia): „Neguțătorul din Veneția” (2001), „Othello” (2004) de W. Shakespeare, „Macbett” de Eugène Ionesco (2002). La TNB:  Noii infractori de Edna Mazia (2019), „Angajare de clovn” de Matei Vișniec (2016), „Magic Naţional” (2015), „Dumnezeu se îmbracă de la second–hand” de Iulian Margu (2014), „Anonimul veneţian” de Giuseppe Berto (2014), „Bârfe, zvonuri și minciuni” de Neil Simon (2014), „Dineu cu proşti” de Francis Veber (2010), „Toți fiii mei” de Arthur Miller (2009).

Carieră de excepţie răsplătită cu numeroase premii, între care: Premii de interpretare în Teatrul Românesc (1975, 1979, 1981, 1985), Premiul Revistei Cinema pentru interpretare (1976), Premiul Asociaţiei Cineaştilor, 1980, Premiul Special al Juriului pentru rolul principal din filmul “Luchian”, la Festivalul Naţional al Filmului, Costineşti, “Meritul Academic” acordat de Academia Română, 2012 şi Premiul Aristizza Romanescu al Academiei Române, 2013.

În 1995 a primit titlul de Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), pentru activitatea culturală româno-britanică şi a fost decorat de Regina Elisabeta a II-a, iar în 1997, titlul de Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor din Franţa. În 2000, i-a fost conferit Ordinul Pentru Merit al României în grad de Mare Cruce. A primit 5 titluri de Doctor Honoris Causa, al: Universităţii de Arte din Iaşi (2008), Universităţii Ovidius din Constanţa (2012), al Universităţii de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje (2016), al  Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, decembrie 2017, şi al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău (2018).

În 2017 primeşte Ordinul Soarelui Răsare (Order of the Rising Sun, Gold Rays with Ribbon), cel mai important ordin japonez destinat cetățenilor străini, acordat în numele Majestății Sale Împăratul Japoniei. Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, 2017. Ultima recunoaştere publică a fost Premiul pentru promovarea operei eminesciene, oferit de Memorialul Ipoteşti în iunie 2021.